Vlădescu vorbeşte despre posibilitatea introducerii unui impozit pe averile mari

N.I
Politică / 7 ianuarie 2010

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a vorbit joi despre posibilitatea introducerii unui impozit pe averile mari, pentru creşterea veniturilor bugetare, însă a subliniat că o astfel de măsură este dificil de implementat, deoarece mulţi români sunt proprietari, deşi "au un nivel economic scăzut".

"În România, spre deosebire de alte ţări, se pare că avem o emoţie, în zona politică, să impozităm proprietăţile, mai ales că o mare parte dintre locuitori sunt proprietari de case şi autoturisme, dar au un nivel economic foarte scăzut", a afirmat Vlădescu.

"Ideea unei taxe pe averile mari este vehiculată şi poate viitorul proiect privind taxarea va include şi un capitol privind impozitarea averilor mari", a adăugat el.

Astfel de impozite există în mai multe state dezvoltate, Franţa aplicând, de exemplu, un Impozit de Solidaritate pe Avere (ISF), pentru persoanele a căror avere este evaluată de Fisc la peste 790.000 euro.

Sebastian Vlădescu a subliniat şi importanţa unei mai bune taxări pe zona petrolieră, spunând că există o preocupare puternică pe acest segment şi că speră să se ia măsurile necesare.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5598
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8755
Gram de aur (XAU)Gram de aur699.3181

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb