VOCILegală şi Ne-letală

TEODOR FLEŞERU
Ziarul BURSA #Internaţional /

Legală şi Ne-letală

Pe 8 noiembrie americanii vor vota şi pentru alegerea unui preşedinte al Statelor Unite.

Pentru ce altceva?

Legalizarea marijuanei în scopuri medicale şi pentru destindere, adică de-criminalizarea consumului de canabis, dovedit ca benefic atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere mental, spiritual.

Ca să nu mai vorbim de alte beneficii....

Care? Financiare.

La asta se face reclamă mai dihai decât viitorului Mare Preşedinte, oricine s-o dovedi câştigător al fotoliului de jucător-şef al lumii, vai de mama noastră.

Şi ni se flutură vehement nemaipomenitele dividende dacă investeşti în industria "aurului verde", cel mai duduitor segment al economiei americane.

Pe bune?

Poate credeţi că am fumat ceva şi-am luat-o razna.

Nu, asta chiar se întâmplă.

E vorba de viciul tabu care a iscat atât de multe dispute în trecut între prieteni, rude şi vecini, cauza atâtor proteste, motivul atâtor victime şi filonul fertil al multor familii ale crimei organizate.

E vorba de-prohibiţia buruienii totale, "cânepa", o a doua descălecare a goanei după aur.

Cu toate că încă nu poate fi procurată legal în jumătate din State, transformă chiar acum americani descurcăreţi în milionari, virtual peste noapte, fără a încălca vreo lege.

Se estimează ca acest bun al momentului să creeze în acest an venituri de peste 6,7 miliarde de dolari, 35 miliarde în 2020, mulţi experţi fiind convinşi că va atinge 150-200 de miliarde, anual.

Sfârşitul Prohibiţiei; prohibiţia marijuanei.

Marijuana a devenit cea mai profitabilă cultură industrială a Americii, depăşind tabacul. Nu trebuie să fumezi, doar să investeşti.

Cei care se înverzesc nu sunt drogaţii, hipioţii sau boschetarii, sunt băieţii "lor" deştepţi, foşti lideri executivi, barosani la Google sau genii IT, cel mai mare dealer de marijuana din Washington fiind rabinul Jeffrey Kurtz, care s-a implicat în afaceri cu marijuana după ce socrul său o consumase ca să-şi aline durerile cauzate de scleroza multiplă. Nu-şi face probleme că semenii l-ar putea judeca greşit. Uniunea Ortodoxă a decretat oficial marijuana farmaceutică americană ca produs "cuşer".

Există mii de exemple de acest gen.

De ce, când, tehnic vorbind, e vorba de un viciu federal ilegal?

Dar 25 de state l-au legalizat. Iar în alte 20 se va vota pe 8 noiembrie.

Pentru unii e oportunitatea unei vieţi de om, acel posibil moment radical de cotitură, care te distruge sau te propulsează pe alt palier al destinului.

Pe lângă evenimentele economice punctate mai sus există şi o altă faţetă generată de legalizarea ierbii, care scoate din uz vinovăţia viciului practicat ilegal, iar cei care au purtat povara ilicitului, a oprobiului imaginat, stresant, încep să iasă din umbră şi să se declare consumatori nevinovaţi.

E vorba, printre alţii, de Oprah Winfrey, de miliardarul Peter Thiel, de cântăreaţa Melissa Ethridge, de senatorul John Kerry, de George Soros, de Michael Bloomberg, Jebb Bush şi George W. Bush...

Vârsta a treia a devenit cel mai mare grup de "utilizatori activi" în prezent. Se estimează că asta va duce la scăderea notei de plată a asigurărilor medicale cu $468 milioane, prin simpla renunţare la clasicele reţete prescrise de medici.

Iar dacă tot mai persistă blocajele morale, idiosincratice sau de imagine, există posibilitatea de a deveni milionar jucând doar la bursă pe stocurile de iarbă. Nu mai puţin de 44 de pachete de acţiuni au decolat cu un salt de 10.000%, patru sărind dincolo de 80.000%. Iar guvernul federal încasează sute de milioane în cuferele visteriei.

În prezent, în proporţie de 61%, publicul american e de părere că marijuana trebuie legalizată, 82% dintre medicii oncologi sunt de acord cu marijuana medicală ingerată pentru apetit, insomnie, dureri şi depresii. E folosită în oftalmologie, cardiologie, boli interne, alergii... Ceea ce înseamnă că ar trebui declarată medicament. Fiindcă nu contează cine va câştiga alegerile, ce e votat devine lege.

Articolul de faţă nu reprezintă o îmbrânceală, o îndemnare într-o direcţie nedorită, nu face decât să informeze despre oportunităţile neortodoxe ivite pe piaţa bunurilor premium tranzacţionate în prezent, oportunităţi generate de trenduri novatoare sau demolatoare contemporane.

Axa valorilor de orice natură suferă alterări majore pe parcursul tuturor epocilor evolutive. În general, oamenii tind să opteze pentru stabilitate şi pentru recompensa fidelităţii credinţelor, în timp ce mult mai puţini sunt determinaţi să se lasă inspiraţi de evenimente excepţionale.

Oamenilor le place să ştie că există lucruri interzise, au impresia că sunt protejaţi, de cele mai multe ori fără să cerceteze natura, istoria şi efectele interdicţiei. E mai comod aşa.

Multe lucruri interzise au devenit legale. Cine decide pentru noi ce e legal şi ce nu?

Legea, credem noi. Iar legile sunt drepte. Şi le luăm de bune, de atâtea ori. Ne e greu să cercetăm. În cel mai bun caz, de fapt cel mai rău, le încălcăm fără să cârcotim. Că suntem şmecheri.

Cred, sincer, că nimeni nu mai crede cu adevărat în figuri centrale, în lideri absoluţi, în infailibilitatea unui personaj sus-pus. Toţi suntem mai mult mai puţin suficienţi, votând calul câştigător, conştienţi de riscuri, derapaje, degringolade. Dacă ne dă mâna. Vreau să zic conştiinţa.

Marijuana? Alină, restaurează, potenţează.

S-a interzis aiurea, pentru că o mână de babalâci albi americani a decretat că trebuie scoasă din farmaciile (drug stores) de unde se putea procura ca produs plafar. De ce? Pentru că, din cauza aburelilor lor complexate, au decretat iarba drog. Cică asta i-ar fi capacitat pe negrii să le violeze femeile.

Şi nobila, poli-potenta plantă a fost priponită aşa cum erau trataţi intelectualii şi artiştii în vremuri comuniste, aruncaţi la grămadă cu infractorii, violatorii şi alţi condamnaţi de drept comun.

Mai rău e că din cauza presupusei origini nesănătoase a fost sacrificată şi ruda mai săracă, cânepa, o minune economică inegalabilă. Doar din cauza fizionomiei identice.

Asta e, lucrurile se schimbă, valorile basculează, iar lumea se dă cu schimbarea.

Doar la noi nu e schimbare. Suntem înhămaţi la aceleaşi vlăstare comuniste, anti-corupţia e corupţie, cui nu-i place să plece, haos paradiziac.

Da' stai!

Au apărut şi la noi primele semne, primele evenimente de revoltă extremă, de publice auto-detonări terorizante, "auto-denunţurile".

Nu e mare diferenţă.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu pun botul.

    Mie mi se pare dubioasa ridicarea prohibitiei, in timp de criza. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Dar obligarea romanilor sa consume sare cu iod cum ti se pare?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cernoburleasca.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Pot confirma dezvoltarea intensă în prezent în SUA a tehnicilor de evaluare economică a culturilor de cannabis, cu tot tacâmul (seminarii pe tema aceasta, metodologii, articole în reviste de specialitate etc.)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ...din cauza aburelilor complexate ale unor babalaci, legile nu apar asa. E vorba despre lobby-ul unor industrii: farmaceuticele si mai ales productia de bumbac. Interdictia aproape ca a desfiintat productia de canepa in Europa, intr-un moment in care in Germania fusese creat un procedeu prin care se puteau produce fire de canepa albe (deci utilizabile pentru imbracaminte) si mult mai rezistente decat bumbacul... cu efecte previzibile.

    In ceea ce priveste rolul canepei de "gateway drug", aici se poate discuta la infinit. Alcoolul este daunator si totusi e legal, multe substante pot fi abuzate (inclusiv aurolacul) si totusi se pot procura liber... Au oamenii constiinta si autocontrol? 

    Legal, ilegal sau obligatoriu - depinde numai de niste calcule: in ce formula ies sau se economisesc mai multi bani pentru industrie sau / si (eventual) stat, independent de norma morala. Creditele sau asigurarile obligatorii cum sunt? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    consumul de marijuana la cei cu dureri mari şi la bolnavi de cancer este mult mai eficace decit medicamentele,asta spun de ceva ani doctori care mai au coloana vertrebrala si nu sunt inrolati in sistemul de recompensare oferit de multinationalele din domeniul farmaceutic

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS