Volkswagen va investi peste 70 de miliarde de euro pentru a deveni lider în domeniul vehiculelor electrice

A.C.
Internaţional / 18 noiembrie 2017

Volkswagen va investi peste 70 de miliarde de euro pentru a deveni lider în domeniul vehiculelor electrice

Consiliul de Supervizare al Volkswagen discută un plan pe cinci ani care prevede investiţii totale de peste 70 de miliarde de euro (82,5 miliarde de dolari), pentru a transforma grupul german într-un lider global în domeniul vehiculelor electrice, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform sursei, Consiliul de Supervizare al VW ar urma să anunţe obiectivele privind cheltuielile de capital şi de cercetare-dezvoltare (R&D). Investiţiile vor fi probabil realizate în perioada 2018-2022, susţin sursele.

Reprezentanţii Volkswagen au refuzat să comenteze informaţia.

Grupul german Volkswagen AG va investi 1,4 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) în noile tehnologii, inclusiv camioane şi autobuze electrice, a anunţat luna trecută Andreas Renschler, şeful diviziei de camioane a VW, informează sursa.

Producătorii de vehicule comerciale investesc în electrificare deoarece autorităţile de reglementare sporesc presiunile pentru reducerea sau eliminarea poluării în marile oraşe.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb