Volumul comerţului Turcia-UE s-ar putea dubla

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie 2016

Volumul schimburilor comerciale dintre Turcia şi Uniunea Europeană (UE) s-ar putea dubla, putând creşte la 300 de miliarde de dolari, de la 150 de miliarde de dolari în prezent, odată ce va fi revizuit acordul vamal dintre părţi, susţine ministrul afacerilor europene din Turcia, Volkan Bozkir.

Acesta a menţionat că discuţiile cu privire la acordul vamal vor fi lansate în cea de-a doua jumătate a anului curent.

Anunţul privind revizuirea vine după ce, în noiembrie 2015, ţările membre UE au căzut de acord, împreună cu Ankara, asupra unui plan de acţiune pentru încercarea stopării afluxului de refugiaţi în Europa. Conform planului, Turcia trebuie să primească înapoi migranţii deportaţi din ţările europene, în schimbul accelerării negocierilor pentru aderarea la UE şi pentru liberalizarea vizelor, dar şi al unui pachet de asistenţă de 3 miliarde de euro.

Acum, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, vrea mai mult sprijin financiar din partea UE pentru gestionarea fluxului de imigranţi, sugerând că cele 3 miliarde nu sunt suficiente. Premierul turc a spus că, în condiţiile în care Bruxelles-ul a vorbit serios despre împărţirea poverii refugiaţilor, atunci ar trebui să ofere mai multe fonduri. În opinia sa, Turcia a fost cel mai afectat stat. "Nu noi exportăm criza - în Turcia a fost exportată criza. Acum a devenit o criză europeană. Turcia a cheltuit peste 10 miliarde de dolari pentru refugiaţi. Mai sunt multe de făcut, împreună cu UE, împreună cu comunitatea internaţională", a spus oficialul de la Ankara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro