Vrancea: Prefectul cere două linii de gardă la ATI

ANA FELEA
Miscellanea / 17 noiembrie 2020

Vrancea: Prefectul cere două linii de gardă la ATI

Întâlnire de urgenţă, ieri, în Vrancea după tragedia din Spitalul de Urgenţă din Piatra Neamţ. După ce zece pacienţi COVID-19 şi-au pierdut viaţa în incendiul din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, autorităţile din Vrancea au intrat în alertă şi acordă o atenţie sporită acestui sector. În acest sens, o vizită de urgenţă a fost făcută de prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea la spitalul din municipiul Focşani unde tema discuţiei a fost tocmai situaţia de la ATI, şi a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.

Prefectul Gheorghiţă Berbece a declarat: "Scopul acestei întâlniri a fost de a se asigura că sunt făcuţi paşi concreţi şi rapizi pentru mărirea numărului de paturi în secţia ATI, motivat de creşterea numărului de pacienţi infectaţi Covid-19 care necesită ventilaţie asistată, precum şi amenajarea spaţiilor disponibile în incinta spitalului, pentru crearea de noi saloane de îngrijire a pacienţilor infectaţi cu Covid-19".

Cu acets prilej, prefectul a solicitat să fie asigurate două linii de gardă în secţia ATI a spitalului judeţean, pentru ca pacienţii să beneficieze permanent de asistenţă medicală de specialitate.

Totodată, la faţa locului a fost prezentă şi echipa de control a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea cu atribuţii de verificare a instalaţiilor electrice şi a instalaţiilor de alimentare cu oxigen din secţia ATI a unităţii spitaliceşti.

"Prefectul judeţului a reamintit echipei de conducere a spitalului că sănătatea vrâncenilor reprezintă o prioritate şi că va susţine orice demers întreprins de manager şi echipa sa, pentru îmbunătăţirea serviciului medical oferit cetăţenilor judeţului Vrancea", informează Prefectura Buzău într-o postare pe Facebook.

Totodată, preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma a precizat: "Din ziua în care am devenit preşedinte al Consiliului Judeţean am ţinut permanent legătura cu conducerea Spitalului Judeţean din Focşani, cu privire la necesităţile de finanţare, situaţia necesarului de cadre medicale şi alte aspecte de natură organizatorică. Astăzi, am primit asigurări de la managerul interimar că la Spitalul Judeţean nu sunt motive de îngrijorare pentru pacienţi, condiţiile de securitate şi siguranţă fiind respectate. Totodată, am fost informat de managerul interimar al Spitalului Judeţean că la Focşani a venit, începând de astăzi, un nou medic cu specializarea ATI, urmând ca instituţia să primească un răspuns şi de la un al doilea medic contactat pentru a i se propune să lucreze la Terapie Intensivă. În prezent, secţia are o capacitate de 10 paturi, urmând ca aceasta să fie dublată cât mai curând posibil. Implicit, se doreşte asigurarea a două linii de gardă la Terapie Intensivă. Tot astăzi, am constatat că la Spitalul Judeţean era venită şi o echipă de control trimisă de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, cu atribuţii de verificare a instalaţiilor electrice şi a instalaţiilor de alimentare cu oxigen din secţia ATI. Reamintim faptul că Guvernul României a aprobat deja achiziţia unei secţii mobile de Terapie Intensivă pentru SJU Focşani, aceasta urmând a ajunge în viitorul apropiat la Focşani".

Vrancea a depăşit astăzi pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori, deşi până acum era singurul judeţ verde din ţară. Potrivit informărilor venite de Grupul de informare Strategică, judeţul are o rată de 1,81 de îmbolnăviri al mia de locuitori. Astăzi, 16 noiembrie au fost raportate 63 de noi îmbolnăviri, iar de la debutul pandemiei Vrancea a înregistrat 4.495 de cazuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro