WASHINGTON: "Cel mai recent răspuns al Teheranului, privind acordul nuclear, nu este constructiv"

G.D.
Internaţional / 2 septembrie 2022

"Cel mai recent răspuns al Teheranului, privind acordul nuclear, nu este constructiv"

Cel mai recent răspuns al Teheranului în negocierile pentru revenirea la acordul nuclear cu Iranul din 2015"nu este constructiv", a declarat ieri un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, relatează AFP, conform Agerpres.

"Îl studiem şi vom răspunde prin intermediul Uniunii Europene, dar, din păcate, nu este constructiv", a declarat Vedant Patel, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Uniunea Europeană a prezentat pe 8 august ceea ce a numit un text final pentru restabilirea acordului istoric din 2015, din care SUA s-au retras în timpul administraţiei Trump.

Conform noii propuneri, Iranul va beneficia de o diminuare a sancţiunilor şi ar putea să vândă din nou petrolul în schimbul unor restricţii stricte asupra programului său nuclear. Iranul şi Statele Unite au răspuns propunând o serie de modificări.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3498
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8428
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7814
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4023
Gram de aur (XAU)Gram de aur605.8788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb