Washingtonul, tot mai preocupat de un atac nuclear în Ucraina

F.D.
Internaţional / 2 noiembrie 2022

Washingtonul, tot mai preocupat de un atac nuclear în Ucraina

Statele Unite au devenit în ultimele luni ''tot mai preocupate'' de eventualitatea unei lovituri nucleare ruseşti în războiul din Ucraina, a declarat miercuri un consilier al Casei Albe, în timp ce MAE de la Moscova a asigurat că ''principala prioritate'' a Rusiei este evitarea unui război între puterile nucleare ce ar avea ''consencinţe catastrofice'', relatează AFP, conform Agerpres.

''Monitorizăm acest lucru cât putem de bine'', a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA.

Responsabilul american a avut această reacţie după ce i-a fost adresată o întrebare referitoare la o relatare a ziarului The New York Times, care a scris miercuri, citând responsabili americani anonimi, că ofiţeri de rang înalt din armata rusă au discutat recent despre posibilitatea folosirii unei arme nucleare tactice în Ucraina.

Rusia deţine circa 2.000 de astfel de arme, care au putere mai redusă decât armele nucleare strategice şi sunt destinate folosirii în principal pe câmpul de luptă.

Conform aceloraşi surse, preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat la respectivele discuţii şi nici nu au fost observate indicii că Rusia ar pregăti folosirea unei arme nucleare tactice în războiul contra Ucrainei, unde din luna septembrie armata rusă pierde teren în faţa contraofensivelor ucrainene.

De partea sa, MAE rus a transmis miercuri într-un comunicat că ''în situaţia dificilă şi turbulentă pe care o traversăm, care este rezultatul acţiunilor iresponsabile şi obraznice menite să submineze securitatea noastră naţională, principala prioritate (a Rusiei) este prevenirea unei confruntări între puteri nucleare''.

Rusia îndeamnă celelalte ţări dotate cu arme nucleare să ''rezolve această sarcină prioritară'' punând capăt ''tentativelor periculoase de a interfera cu interesele vitale ale altora''.

Dacă ţările occidentale care ajută Ucraina continuă ''să se menţină în pragul unui conflict armat direct (cu Moscova) şi să încurajeze provocările cu arme de distrugere în masă'', aceasta ar putea avea ''consecinţe catastrofice'', adaugă diplomaţia rusă.

''Rusia rămâne ghidată de principiul conform căruia un război nuclear, în care nu poate exista învingător, este inadmisibil şi nu trebuie să izbucnească niciodată'', subliniază MAE rus.

Totuşi, acesta aminteşte că doctrina nucleară a Moscovei prevede recurgerea ''strict defensivă'' la arma atomică în caz de atac asupra Rusiei cu arme de distrugere în masă ori în caz de agresiune cu arme convenţionale ce ''ameninţă însăşi existenţa statului'' rus.

Tot miercuri, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a susţinut că ''în Occident, la nivel oficial şi în mass-media se exagerează premeditat tema armelor nucleare''. El a adăugat că Moscova nu are nicio intenţie să participe la astfel de discuţii ''foarte iresponsabile''.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a scris marţi pe Telegram că în condiţiile în care obiectivul declarat al Ucrainei constă în recăpătarea controlului asupra tuturor teritoriilor ''care înainte îi aparţineau'', adică pierderea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le-a anexat, aceasta este o ameninţare la adresa Rusiei, care în acest caz ar fi îndreptăţită să aplice ''punctul 19 din Bazele Politicii Statale în Materie de Descurajare Nucleară''.

Prin urmare, a estimat fostul preşedinte rus, un asemenea scenariu al folosirii armelor nucleare poate fi evitat dacă Rusia îşi atinge obiectivele în Ucraina.

Într-un interviu inserat într-un documentar despre criza rachetelor din Cuba din anul 1962, difuzat duminică de televiziunea publică rusă, ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi-a exprimat speranţa că actualul preşedinte american Joe Biden va avea în final ''înţelepciunea'' pe care a avut-o preşedintele John F. Kennedy în acel moment când SUA şi URSS ajunseseră în pragul războiului nuclear.

''Diferenţa este că în îndepărtatul 1962 (preşedintele sovietic Nikita) Hruşciov şi Kennedy au găsit puterea de a arăta responsabilitate şi înţelepciune, dar acum nu vedem o asemenea disponibilitate din partea Washingtonului şi a sateliţilor săi'', a remarcat Lavrov.

În discursul său din 21 septembrie în care a anunţat mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele care iau parte la agresiunea contra Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că ţara sa va ''folosi cu siguranţă toate mijloacele'' la dispoziţia sa pentru a-şi proteja teritoriul şi populaţia, făcând astfel aluzie la armele nucleare, şi a subliniat că aceasta ''nu este o cacealma''.

''Noi nu am vorbit niciodată direct despre posibila folosire de către Rusia a armamentului nuclear. Doar am răspuns declaraţiilor făcute de liderii ţărilor occidentale'', a nuanţat el apoi într-o altă intervenţie, pe 27 octombrie, când a acuzat Occidentul că apelează la un şantaj nuclear ''primitiv'' şi a insistat că Rusia ar recurge la folosirea arsenalului său nuclear doar pentru a-şi apăra teritoriul.

Totuşi, a admis Putin, ''atât timp cât există arme nucleare, va exista întotdeauna pericolul folosirii lor'', el remarcând faptul că în acest timp ''liderii regimului de la Kiev vorbesc constant despre aspiraţia lor de a deţine arme nucleare''.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. eu recomand u razboi nuclear ca sa mai stapanim planeta pe alti 100-200 de ani!

    frica si tragedia cele mai bune lectii / ancore emotionale! 

    s c cret 

    1. Alcoolul in exces dauneaza grav sanatatii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro