WDP a raportat venituri de 171 milioane de euro în S1 din 2025

A.B.
Companii / 28 iulie, 13:45

WDP a raportat venituri de 171 milioane de euro în S1 din 2025

WDP a raportat pentru primul semestru din 2025 venituri EPRA de 171,2 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un câştig pe acţiune de 0,75 euro (+6%), conform unui comunicat WDP. Performanţa a fost susţinută de achiziţii, creşterea organică a chiriilor (+2,2%), o marjă operaţională ridicată (peste 90%) şi un cost competitiv al datoriei (2,3%).

„WDP demonstrează din nou eficienţa strategiei #BLEND2027. Activitatea noastră de închiriere rămâne puternică şi versatilă, iar capacitatea de a genera creştere a câştigurilor pe acţiune, indiferent de ciclurile economice, este ceea ce ne diferenţiază”, a declarat Joost Uwents, CEO WDP.

La finalul lunii iunie, rata de ocupare s-a situat la 97,3%, iar activitatea de închiriere s-a menţinut robustă, cu peste 300.000 m² de noi contracte semnate. Proiectele în dezvoltare au atins un nivel de pre-închiriere de 75%, faţă de 60% în T4 2024.

WDP a continuat implementarea planului #BLEND2027, securizând în S1 2025 investiţii în valoare de 440 milioane euro. Valoarea totală a proiectelor aflate în derulare a ajuns la 800 milioane euro, cu un randament NOI estimat la 6,8%. Evaluarea portofoliului a crescut cu 18,9 milioane euro (+0,2%), iar randamentul net potenţial rămâne ridicat, la circa 9%.

WDP îşi menţine statutul de jucător-cheie în România, cu un portofoliu de peste 1,3 miliarde euro şi o suprafaţă totală închiriabilă de 2 milioane m² în peste 70 de locaţii strategice, ce asigură o cotă de piaţă de circa 25%.

În primul semestru din 2025, compania a lansat două noi proiecte în WDP Park Bucureşti - Dragomireşti, în valoare totală de 52 milioane euro: un depozit de temperatură controlată (47.000 m²) şi unul ambient (11.000 m²), ambele certificate EDGE Advanced. Totodată, sunt disponibile 16.000 m² pentru extinderi viitoare.

Pentru 2026, este anunţată dezvoltarea unui nou centru logistic de 54.000 m² în WDP Park Bucureşti - Ştefăneşti, cu o investiţie estimată la 40 milioane euro şi certificare BREEAM Outstanding. Locaţia dispune de un potenţial de extindere de peste 20.000 m².

WDP îşi menţine obiectivul de câştig EPRA de 1,70 euro/acţiune până în 2027. Planul de creştere este complet finanţat, compania dispunând de 1,2 miliarde euro în linii de credit neutilizate şi de o capacitate de autofinanţare estimată la peste 600 milioane euro în perioada 2025-2027. Structura capitalului rămâne solidă, cu un raport împrumut/valoare sub 40% şi o datorie netă/EBITDA ajustată sub 8x.

Pentru întregul an 2025, WDP confirmă previziunea de câştig EPRA pe acţiune de 1,53 euro, în creştere cu 7% faţă de 2024.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb