WIZROM SOFTWARE:7 tendinţe pentru piaţa de soluţii software pe care companiile trebuie să le ia în calcul în 2022

Companii / 17 februarie 2022

Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Trendurile în domeniul dezvoltării de soluţii software au cunoscut dintotdeauna schimbări rapide, însă pandemia şi evoluţia rapidă a tehnologiei au accelerat acest proces la un nivel fără precedent. Ceea ce pare a fi o practică acceptabilă azi poate să nu mai fie valabil în viitorul apropiat, iar companiile trebuie să ţină pasul cu aceste schimbări rapide pentru a rămâne competitive indiferent de domeniul în care activează, informează specialiştii Wizrom Software.

Trendul ascendent al digitalizării, început în 2020, se va menţine şi în 2022. Vedem investiţii din ce în ce mai semnificative atât în zona de automatizare a proceselor repetitive, dar şi în furnizarea unei experienţe multi-level cu clienţii, în ceea ce priveşte protecţia datelor şi a vieţii private sau în adoptarea de noi tehnologii pentru toate sectoarele.

"De doi ani încoace, companiile se străduiesc să facă faţă unei duble provocări: efectele economice ale pandemiei şi accelerarea fără precedent a digitalizării şi a implementării soluţiilor de software. Ca şi anul trecut, agilitatea va fi şi în 2022 cheia traversării cu succes a acestei perioade cu provocări nemaiîntâlnite în mediul de afaceri. Pentru a rămâne relevanţi pe piaţă, indiferent de natura business-ului, va trebui să ne adaptăm, să reacţionăm în mod rapid şi să învăţăm din mers, astfel încât, atunci când tragem linie, să ştim că am profitat de situaţia în care ne regăsim. Suntem pregătiţi să oferim companiilor soluţii de software specifice, adaptate fiecărui business, precum şi instrumente de HR şi contabilitate care să uşureze cu mult administrarea datelor şi automatizarea proceselor", spune Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Cele mai importante tendinţe din domeniul dezvoltării software în 2022 pe care, în opinia specialiştilor de la Wizrom, oamenii de afaceri ar trebui să le ia în calcul:

1. Creşterea rapidă a sectorului IT

Fiecare companie va deveni, încetul cu încetul, un business software. Pe măsură ce transformarea digitală se accelerează, software-ul va schimba în mod dramatic ce fac companiile, cum fac şi ce tip de servicii furnizează clienţilor. Drept rezultat, dezvoltarea software devine un catalizator pentru multe organizaţii, dacă nu chiar un imperativ strategic. Companiile "born tech", adică cele care includ tehnologia drept componentă centrală a identităţii lor, au cunoscut cea mai mare creştere în ultima vreme. În 2022, e de aşteptat ca industria software la nivel mondial să atingă o cifră de afaceri de 536,24 miliarde de dolari. În România, potrivit recentului raport al Asocaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), sectorul IT a generat o producţie economică de 12,8 miliarde de euro în 2022, atingând pentru prima oară o pondere de 4% din PIB. Este de aşteptat catrend-ul de dezvoltare rapidă să continue şi în acest an.

2. Cererea pentru externalizarea serviciilor software

Multe companii constată deja că le lipsesc resursele necesare pentru a ţine pasul cu nevoile industriei, mereu în schimbare. Din cauza dificultăţilor de a găsi specialişti IT talentaţi pe piaţa locală, companiile apelează la companii de dezvoltare de software personalizat din alte ţări pentru a găsi specialiştii potriviţi.

Într-un context mai larg, care vizează toate tipurile de companii din Europa de Est, Wizrom prognozează o adevărată criză cauzată de lipsa forţei de muncă calificată. "În contextul dat, devine foarte importantă utilizarea de soluţii de gestionare şi planificare a resurselor umane existente . În acest mod, absenţa de pe piaţă a personalului poate fi compensată prin optimizarea şi managementul judicios al echipelor existente în companii. Un exemplu sunt organizaţiile care au angajaţi care lucrează în ture", adaugă reprezentantul companiei.

Potrivit unui raport recent ANIS, industria de software şi IT a ajuns anul trecut în Top 5 angajatori din România. 7 din 10 salariaţi din sectorul IT şi Telecomunicaţii lucrează în industria de software şi IT , respectiv un total de 130.000 -135.000 de angajaţi. Mai mult, subliniază acelaşi raport, în fiecare an efectivul de salariaţi din domeniu se măreşte cu echivalentul populaţiei unui oraş mic din România (peste 9.000 de persoane). Iar un alt raport, al Hipo.ro, prognozează că domeniul Software IT va recruta cei mai mulţi angajaţi în 2022, în România.

3. O nouă eră în zona de cloud computing

Cloud computing-ul este o altă componentă de mare succes în ultima vreme, fiind utilizată de multe companii sau instituţii ale statului în ţări mai dezvoltate. Ne putem aştepta la o uriaşă tranziţie către tehnologia cloud în nenumărate industrii, business-uri sau organizaţii din întreaga lume. Multe companii preferă să lucreze cu aplicaţii şi sisteme în cloud datorită stocării şi mentenanţei mai facile, dar şi pentru că uşurează mult munca de la distanţă. Potrivit companiei de consultanţă Statista, se estimează că piaţa de cloud computing va depăşi cifra de 482 de miliarde de dolari anul viitor, la nivel global.

4. Boom pe piaţa de dezvoltare software pentru comerţul electronic

În vreme ce majoritatea companiilor se confruntau cu situaţii economice dificile în 2021, piaţa de comerţ electronic a ajuns la apogeu datorită pandemiei COVID-19. Multe companii s-au orientat către comerţul cu amănuntul şi serviciile de livrare online, deoarece era singura posibilitate de a face cumpărături în perioadele de lockdown.

Comerţul electronic va continua să se dezvolte şi va creşte, potrivit Statista, cu până la 22 la sută până în 2023. Aplicaţiile de comerţ electronic au cunoscut deja o mare îmbunătăţire şi un impuls semnificativ pentru automatizarea proceselor de business în timpul pandemiei. Companiile vor continua să implementeze soluţii digitale de comerţ electronic, pentru a deveni mai atractive pentru clienţi.

5. Mai multe soluţii bazate pe Internet of Things (IoT)

O dată cu proliferarea dispozitivelor inteligente, totul va ajunge să devină parte a IoT. Oportunităţile oferite de IoT pentru companii sunt semnificative: echipamente predictive şi mentenanţă a instalaţiilor, tracking în timp real al vehiculelor, monitorizarea pacienţilor, securizarea mai eficientă a proprietăţilor, consumul inteligent de energie şi multe altele. Această tehnologie este reprezentată cel mai bine în industrii precum serviciile de sănătate, logistică, sectorul public, ospitalitate, producţie etc. Interesul pentru aceste tehnologii nu dă semne de diminuare, acesta fiind unul dintre cele mai vizibile trend-uri pe piaţa tehnologiilor de software.

6. Noi strategii în securitatea cibernetică

Pe măsură ce tot mai multe procese depind de tehnologie, riscul vulnerabilităţii creşte. Companiile vor trebui să ia foarte în serios securitatea cibernetică, deoarece, potrivit estimărilor, costul atacurilor va creşte dramatic în următorii ani. Atacatorii cibernetici operează cu technici din ce în ce mai sofisticate, iar măsurile tradiţionale nu mai sunt suficiente pentru a apăra companiile de atacurile ransomware. Drept urmare, e nevoie de noi strategii şi investiţii serioase pentru a moderniza sistemele şi pentru a anticipa acest pericol.

"Anul viitor este foarte posibil ca o parte dintre companii să resimtă efectele atacurilor cibernetice, cauzate de lipsa unor măsuri de securitate stricte şi bine implementate, în special când discutăm despre organizaţiile unde mare parte dintre angajaţi lucrează de acasă. Protocoalele stricte şi furnizorii de software scrupuloşi, care oferă servicii şi produse impenetrabile vor fi cheia în lupta cu aceste provocări. De exemplu, soluţiile Wizrom sunt adaptate modelului work from home sau hibrid, fiind securizate şi utilizând tehnologii de ultimă oră", mai spune Adrian Bodomoiu.

7. Creştere continuă în domeniul Inteligenţei Artificiale (AI)

AI este o altă tehnologie care a fost adoptată masiv şi a înregistrat o creştere rapidă în ultimul deceniu. AI va continua să capete mai multă finanţare şi inovare în 2022, dar şi în anii următori. Marele deziderat în domeniu este crearea aşa numitei "General Intelligence", în care AI poate fi la fel de inteligent (sau mai inteligent) decât oamenii. Suntem încă departe de a atinge "inteligenţa generală", iar AI va fi utilizată mai mult în ""Narrow Artificial Intelligence", prin care agenţii AI vor asista oamenii într-un anumit domeniu (nişat). În 2022, vom vedea mai mult Narrow AI în zone de utilizare non-critice (de exemplu, call center, IT), unde agenţii AI vor asista oamenii folosind Narrow Artificial Intelligence.

"În cadrul Wizrom, suntem permanent la curent cu toate aceste tendinţe, pentru a ne adapta la nevoile clienţilor, dar şi pentru a le anticipa, astfel încât să venim cât mai rapid cu soluţii aplicate. Prin utilizarea unor programe ce automatizează majoritatea proceselor din HR şi contabilitate, clienţii noştri pot câştiga timp preţios şi se pot concentra mai bine pe activitatea lor de business primară. Aceste soluţii pot compensa parţial şi neajunsurile legate de găsirea forţei de muncă calificate, un fenomen cu care zona noastră se va confrunta în următorii ani", concluzionează Adrian Bodomoiu, de la Wizrom Software.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro