Wizz Air deschide primul centru de mentenanţă din România, la Aeroportul Băneasa

A.B.
Companii / 14 iulie 2025

Wizz Air deschide primul centru de mentenanţă din România, la Aeroportul Băneasa

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, a anunţat deschiderea primului său centru de mentenanţă din ţară, în parteneriat cu Romaero, la Aeroportul Internaţional Băneasa, potrivit unui comunicat al companiei. Unitatea va deveni operaţională în octombrie 2025 şi va susţine întreţinerea flotei locale şi regionale a operatorului, aflată în plină extindere.

Centrul va permite atât lucrări de mentenanţă grea, precum schimburi de motoare, cât şi inspecţii periodice sau reparaţii uşoare, contribuind la eficientizarea operaţiunilor şi reducerea timpilor de staţionare. România va deveni astfel hub-ul cu cele mai multe aeronave Wizz Air staţionate din toată reţeaua companiei, cu o flotă locală estimată la 43 de aeronave în sezonul de iarnă 2025.

„Această investiţie reflectă angajamentul nostru profund faţă de piaţa românească şi susţine iniţiativa noastră de transformare "Customer First Compass' în valoare de 14 miliarde de euro”, a declarat Mauro Peneda, director general Wizz Air Malta.

Bogdan Costaş, directorul general Romaero, a subliniat că parteneriatul reprezintă „un pilon strategic în planul de redresare al Romaero” şi va contribui la întărirea poziţiei companiei în piaţa europeană de MRO (mentenanţă, reparaţii şi revizie).

Prin această colaborare, Wizz Air îşi consolidează prezenţa pe piaţa românească, unde operează în prezent de pe 13 aeroporturi, având peste 1.600 de angajaţi.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8335
Gram de aur (XAU)Gram de aur601.0836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb