WSJ: Amazon intenţionează să deschidă zeci de magazine alimentare în SUA

M.I.
Internaţional / 3 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Amazon intenţionează să deschidă zeci de magazine alimentare în Statele Unite, pentru a se extinde în sectorul afacerilor cu alimente, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Compania analizează şi o strategie de achiziţii care să îi întărească noul brand de supermarketuri, prin preluarea unor lanţuri de magazine alimentare regionale, care au în proprietate cel puţin 12 unităţi.

Amazon a cumpărat în 2017 lanţul de magazine premium Whole Foods, pentru 13,7 miliarde de dolari, iar în prezent discută deschiderea unor magazine alimentare în centre comerciale din San Francisco, Seattle, Chicago, Washington, D.C., şi Philadelphia, potrivit WSJ.

Grupul de comerţ online intenţionează să deschidă primul magazin în Los Angeles, cel mai devreme la sfârşitul acestui an, şi a semnat deja contracte de închieriere pentru două sedii de magazine, care ar urma să fie inaugurate la începutul anului viitor.

Acţiunile unor magazine alimentare precum Costco şi Walmart au scăzut vineri cu circa 1% în urma informaţiei, iar cele ale Kroger cu aproape 4%. Acţiunile Amazon au urcat cu 1,4%.

Noile magazine nu au rolul să concureze direct Whole Foods şi vor oferi o varietate de produse.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb