Xavi Hernandez este noul selecţioner al Ţărilor de Jos

O.D.
Sport / 13 august, 06:42

Xavi Hernandez este noul selecţioner al Ţărilor de Jos

Spaniolul Xavi Hernandez a fost numit miercuri antrenor al naţionalei Ţărilor de Jos, devenind primul antrenor de origine străină al selecţionatei în aproape 50 de ani, relatează AP.

Xavi a făcut parte din echipa Spaniei care a învins Olanda în finala Cupei Mondiale din 2010, marcând a treia înfrângere a olandezilor în meciul pentru titlu.

Xavi, în vârstă de 46 de ani, care nu a mai avut un post de antrenor de când a părăsit funcţia de tehnician al Barcelonei în mai 2024, este succesorul lui Ronald Koeman, care a plecat după Cupa Mondială.

Fostul mijlocaş a declarat că simte o „legătură specială cu fotbalul olandez”, după ce a trecut prin academia Barcelonei, influenţat de Johan Cruyff şi Rinus Michels.

„S-ar putea spune că sunt într-un fel un fiu al fotbalului olandez”, a declarat Xavi, care a semnat un contract valabil până la Cupa Mondială din 2030. „Alţi antrenori mari, în special Louis van Gaal, sub îndrumarea căruia am debutat la Barcelona, şi Frank Rijkaard, au jucat, de asemenea, un rol important în formarea mea ca jucător şi antrenor.”

Ultimul antrenor al Ţărilor de Jos născut în străinătate a fost Ernst Happel, în perioada 1977-1978.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. tari de jos .... niste care - si schimba numele ca sa - si ascunda trecutul nu tocmai frumos , niste jigodii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb