XI JINPING:  Renaşterea Chinei este un ''proces istoric ireversibil''

G.B
Internaţional / 1 iulie 2021

Renaşterea Chinei este un ''proces istoric ireversibil''

Preşedintele Xi Jinping a declarant astăzi că renaşterea Chinei este un ''proces istoric ireversibil'', afirmaţie făcută în cadrul unui discurs rostit cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la fondarea Partidului Comunist Chinez, aflat la putere, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Poporul chinez s-a ridicat. Timpul în care poporul chinez putea fi călcat în picioare, când suferea şi era oprimat nu se mai întoarce niciodată!'', a subliniat preşedintele chinez în faţa unei imense mulţimi adunate în Piaţa Tiananmen, în centrul capitalei Beijing.

După referiri la Războaiele Opiului, la colonialismul occidental şi invazia japoneză, Xi Jinping a salutat rolul Partidului Comunist Chinez în ceea ce priveşte creşterea nivelului de trai şi restabilirea mândriei naţionale.

''PCC şi poporul chinez declară solemn lumii: poporul chinez s-a ridicat'', a spus preşedintele Xi Jinping, salutând ieşirea a sute de milioane de chinezi din sărăcie extremă în decurs de câteva decenii.

"Marea renaştere a naţiunii chineze a intrat într-un proces istoric ireversibil", a menţionat el, transmiţând un semnal către Washington, care descrie în mod constant Beijingul ca un rival politic şi economic.

Fondat de un grup de militanţi în iulie 1921 la Shanghai, PCC conduce fără îndoială a doua putere mondială şi intenţionează să continue să se impună pe scena internaţională, notează AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb