Ylva Hohansson cere revenirea la libera circulaţie între ţările UE, luna aceasta

A.D.
Miscellanea / 08 iunie 2020

Ylva Hohansson cere revenirea la libera circulaţie între ţările UE, luna aceasta

Graniţele dintre ţările membre ale Uniunii Europene este foarte posibil să se deschidă pentru cetăţenii Uniunii, chiar în luna iunie, în urma unei întâlniri a miniştrilor de interne, la care comisarul Ylva Johansson a cerut ridicarea restricţiilor de circulaţie pe cuprinsul Uniunii, informează Radio Europa Liberă.

Ylva Johansson a declarat, la euronews, că până la finele lunii iunie ţările membre trebuie să-şi deschidă graniţele şi să ridice toate controalele de la frontiere pentru cetăţenii din statele membre, astfel încât să nu mai fie nevoie de carantină şi nici de certificate de sănătate.

Comisarul European a declarat: "Am ajuns foarte aproape de momentul în care trebuie să redeschidem total frontierele".

Johansson a cerut revenirea la liberă circulaţie între statele membre ale Uniunii, iar ridicarea restricţiilor să se petreacă simultan şi coordonat.

Fiecare ţară ia propria decizie în privinţa restricţiilor pe care le păstrează şi a momentului în care revine la normalitate, însă rezultatele definitive ar urma să apară în zilele următoare, după întâlnirea care are loc vineri între miniştrii de interne ai UE, informează sursa.

Italia şi Spania sunt ţările care au fost cele mai reticente la redeschiderea de la 15 iunie a graniţelor pentru turiştii străini, în condiţiile în care sunt şi cele mai afectate de pandemia de covid dintre ţările Uniunii.

Spania a anunţat, vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului, că la 1 iulie va permite cetăţenilor europeni să intre în ţară fără să mai petreacă 14 zile de carantină. Se pare că vor mai exista şi după 1 iulie restricţii de vizitare a unor regiuni - cum sunt Madrid şi Barcelona - care încă nu au închis focarele de coronavirus. În acest moment, Spania nu permite accesul pe teritoriul său fără o carantină de 14 zile, cu excepţia unui grup de 6.000 de turişti germani şi scandinavi care vor merge în Insulele Baleare pe 22 iunie.

Italia şi-a deschis graniţele pe 3 iunie pentru cei din UE şi Marea Britanie, după ce impusese pe 9 martie carantina totală a ţării. De la 3 iunie, cei din UE nu sunt supuşi carantinei, cu condiţia să nu fi traversat şi alte ţări cu două săptămâni înainte să ajungă în Italia.

Franţa va permite de la 15 iunie cetăţenilor UE şi britanicilor să călătorească fără carantină, potrivit anunţului premierului Edouard Philippe. Până atunci, călătoriile în Franţa sunt permise doar pentru străinii aflaţi în situaţii majore.

Germania va permite cetăţenilor din UE şi din Marea Britanie să intre în ţară din 15 iunie, iar până atunci trebuie să prezinte la graniţă motive întemeiate pentru a putea trece frontierele statului federal. Până la 15 iunie rămân în vigoare controalele de la graniţa germană cu Austria, Elveţia, Franţa şi Danemarca, ca şi pe aeroporturi pentru cei care ajung din Spania şi Italia.

Grecia are graniţele deschise total la 1 iulie. Până atunci, există restricţii. Până la 15 iunie sunt doar câteva zboruri permise pe aeroportul din Atena, iar la sosire se fac teste obligatorii - cei depistaţi pozitiv stau în carantină 14 zile, cei cu test negativ, parcurg carantină de 7 zile. După 15 iunie, se redeschide turismul, iar românii sunt supuşi unor teste la întâmplare. Pe lângă Atena, se deschide şi aeroportul din Salonic. De la 1 iulie, autorităţile au anunţat că se deschid graniţele terestre, maritime şi aeriene, cu teste selective şi cu menţiunea că ar putea exista anumite ţări ai căror cetăţeni vor fi supuşi unor controale suplimentare.

Bulgaria şi-a redeschis graniţele cu Serbia şi Grecia de la 1 iunie. Se preconizează ca la 15 iunie să fie ridicate noi restricţii de călătorie.

Marea Britanie le permite vizitatorilor din alte ţări să intre în Regat din 8 iunie, cu condiţia petrecerii unei carantine de 14 zile. Cei care vin în interes de serviciu, cum ar fi medicii şi asistentele, fac excepţie de la regulă.

Portugalia are deschise graniţele terestre (cu Spania). Turiştii vor putea călători de la 15 iunie.

Malta redeschide sezonul turistic pentru străini la 1 iulie. A anulat zborurile din ţările europene din luna martie.

Olanda are graniţele deschise doar pentru ţările din spaţiul Schengen. România nu face parte din această comunitate, în care se circulă fără paşaport între statele membre UE.

România are graniţe terestre deschise doar cu Ungaria, iar zborurile internaţionale se fac doar în regim charter. Cu excepţia unor categorii de persoane toţi cei care vin în ţară, inclusiv românii care se repatriază, stau în carantină 14 zile. După 15 iunie se aşteaptă reluarea zborurilor internaţionale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro