ZebraPay a devenit SelfPay

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iulie 2023

ZebraPay a devenit SelfPay

Compania are listată o emisiune de obligaţiuni la BVB, în valoare de trei milioane de euro

ZebraPay, companie specializată în furnizarea de soluţii de plată de tip self-service, şi-a schimbat denumirea în SelfPay, de la începutul acestei săptămâni, conform unui raport al emitentului publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

SelfPay reprezintă reţeaua de staţii de plată operată de companie.

Emitentul are listată o emisiune de obligaţiuni în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, în valoare totală de trei milioane de euro. Titlurile, ce au fost emise în vara anului 2021, au o dobândă fixă anuală de 5,5% şi maturitatea în iunie 2026.

Anul trecut, compania a avut venituri din exploatare de 157,8 milioane de lei, cu 19,6% peste cele din 2021, în timp ce profitul din explotare s-a ridicat la 4,7 milioane de lei, cu 35% sub cel din 2021. Rezultatul net a fost de 3,7 milioane de lei, în scădere cu 44% faţă de cel din anul anterior.

La data de 31 decembrie 2022, furnizorul de soluţii de plată de tip self-service avea active totale de 126,2 milioane de lei, cu 39% peste cele din anul anterior, în timp ce datoriile totale erau de 107,6 milioane de lei, în creştere cu 55% comparativ cu cele raportate pentru data de 21 decembrie 2021.

SelfPay este controlată de Recasner Limited, o companie înregistrată în Cipru, deţinută în proporţie de 73% de către Butnaru Management and Consulting, 20% de către Mado Center, 5% de către Radu Tudor Vasile şi 2% de către E-PAY CONSULTING. Butnaru Lucian Ionuţ este fondatorul şi acţionarul principal al Recasner Limited (prin Butnaru Management and Consulting).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9690
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2072
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8022
Gram de aur (XAU)Gram de aur299.2209

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
uniprest.ro
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb