Zece tone de deşeuri oprite la Vama Borş II

S.B.
Miscellanea / 22 decembrie 2021

Zece tone de deşeuri oprite la Vama Borş II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 10 tone de deşeuri constând în materiale de construcţii, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, informează news.ro.

"În data de 21.12.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 50 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri constând în materiale de construcţii, de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România", a transmis, miercuri, Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 10.000 kilograme de deşeuri constând în materiale de construcţii, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb