Zeci de kilograme de droguri, scoase de pe piaţă în primele patru luni ale anului

Andrei Stan
Miscellanea / 20 mai 2017

Zeci de kilograme de droguri, scoase de pe piaţă în primele patru luni ale anului

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au ridicat, în primele patru luni ale acestui an, aproape 65 de kilograme de droguri, echivalentul a peste 1.500.000 de lei în monedă naţională şi străină falsificată şi au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 71.000.000 de lei, informează un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

De asemenea, au fost destructurate 61 de grupări infracţionale organizate, formate din 569 de persoane.

IGPR precizează: "În primele 4 luni ale acestui an, poliţiştii structurilor de combatere a criminalităţii organizate au efectuat 541 de acţiuni operative şi peste 1.700 de percheziţii, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de droguri, trafic de fiinţe umane, criminalitate informatică (2.415 percheziţi informatice) sau spălare de bani".

În urma acestor activităţi, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române poliţiştii au scos de pe piaţă aproape 65 de kilograme de droguri de risc şi mare risc, peste 7.000 de comprimate, 17 culturi indoor de cannabis şi echivalentul a peste 1.500.000 de lei în monedă naţională şi străină falsificată.

Totodată, au fost instituite sechestre asigurătorii şi au fost indisponibilizaţi peste 9.500.000 de lei, aproape 600.000 de euro, circa 27.000 de dolari americani, 1.3 kg. de aur, 258 de imobile, 87 de autoturisme, valoarea totală a măsurilor asigurătorii fiind de peste 71.000.000 de lei.

"Cu privire la toate aceste sume şi bunuri există indicii că ar fi fost obţinute de membrii grupărilor infracţionale prin fapte circumscrise activităţilor de criminalitate organizată sau ar fi fost folosite la săvârşirea faptelor ilicite", precizează IGPR.

Potrivit poliţiştilor, au fost destructurate 61 de grupări infracţionale organizate, formate din 569 de persoane, 221 dintre acestea fiind arestate pe parcursul cercetărilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb