Zelenski face apel la UNESCO să adauge oraşul portuar Odesa pe lista Patrimoniului Mondial

V.G.
Internaţional / 12 octombrie 2022

Zelenski face apel la UNESCO să adauge oraşul portuar Odesa pe lista Patrimoniului Mondial

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat în mod oficial Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) să adauge oraşul istoric portuar ucrainean Odesa pe lista siturilor din patrimoniul mondial, transmite CNN, potrivit News.ro.

Zelenski a declarat, ieri, că "un total de 540 de obiecte de patrimoniu cultural, instituţii culturale şi clădiri religioase au fost deteriorate de loviturile ruseşti în Ucraina în timpul războiului de amploare început în 24 februarie".

"Trebuie să transmitem un semnal clar că lumea nu va închide ochii la distrugerea istoriei noastre comune, a culturii noastre comune, a patrimoniului nostru comun", a spus el, într-un discurs preînregistrat în faţa celor 58 de state membre ale consiliului executiv al UNESCO.

"Unul dintre paşii pentru acest lucru ar trebui să fie conservarea centrului istoric din Odesa, un oraş frumos, un port important al Mării Negre şi o sursă de cultură pentru milioane de oameni din diferite ţări. Împreună cu partenerii noştri, am pregătit dosarul de nominalizare a oraşului Odesa pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial. Îl transmitem mai departe către UNESCO", a adăugat Zelenski.

Odesa, la fel ca toate celelalte oraşe din Ucraina, este o "ţintă pentru loviturile ruseşti".

"Vă rugăm să sprijiniţi Odesa. Arătaţi la nivelul UNESCO tocmai că teroarea rusă trebuie să înceteze", a spus el.

Preşedintele ucrainean a cerut, de asemenea, ca Rusia să fie exclusă din toate organismele UNESCO şi din organizaţia însăşi.

"Un stat terorist cu siguranţă nu are dreptul să prezideze unul dintre organismele cheie pentru protecţia patrimoniului cultural şi natural, Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO. O astfel de preşedinţie rusă devalorizează instituţia însăşi, semnificaţia sa, reputaţia sa. Este inadmisibil să lăsăm Rusia să distrugă autoritatea UNESCO. Statul terorist trebuie să fie exclus din toate organismele UNESCO şi din organizaţia însăşi", a declarat el.

Organismul de supraveghere culturală al ONU a declarat, într-un comunicat de presă, că a primit oficial dosarul de nominalizare ieri dimineaţă şi că acesta "va fi revizuit de organismele consultative şi examinat la următoarea sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, ale cărui 21 de state membre vor fi responsabile pentru a decide asupra nominalizării".

Din punct de vedere juridic, înscrierea centrului istoric din Odesa pe Lista Patrimoniului Mondial "ar stabili o zonă de protecţie extinsă în conformitate cu Convenţia UNESCO din 1972 pentru protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

26 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8858
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4803
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5520
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.0697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro