Zeta Petroleum şi-a vândut participaţia la trei perimetre petrolifere în România către fondul GM Investment

Ioana Dogaru
Companii / 10 februarie 2016

Holdingul GM Investment & Co Limited şi-a dat acordul pentru a achiziţiona de la Zeta Petroleum întregul capital social al Zeta Romania Group, care deţine participaţii la trei perimetre petrolifere în România, potrivit unui comunicat al Zeta Petroleum.

"Zeta Romania Group anunţă că, în funcţie de satisfacerea anumitor clauze contractuale, GM Investment & Co Limited (un holding financiar cu portofoliu diversificat) şi-a dat acordul pentru a achiziţiona întreg capitalul social al Zeta Romania Group de la Zeta Petroleum plc (o companie listată pe Bursa din Australia). Zeta Romania Group rămâne dedicată şi concentrată asupra portofoliului curent de petrol şi gaze naturale din România", se arată în comunicat.

Prin noul proprietar, Zeta Romania Group are o bună finanţare şi este mai bine plasată în managerierea intereselor sale investiţionale în concesiunea Bobocu (deţinută şi operată 100%), concesiunea Suceava (50% interese, non-operator) şi concesiunea Jimbolia (39% interese, non operator), mai spun reprezentanţii companiei petroliere, citaţi de Agerpres.

Aceştia precizează că Zeta Romania Group este un grup independent de explorare şi producţie de petrol şi gaze cu activitate în România, având un portofoliu de concesiuni de petrol şi gaze naturale din România cu important potenţial productiv pe termen mediu şi scurt.

La finele lunii ianuarie, compania petrolieră britanică Zeta Petroleum a propus acţionarilor vânzarea participaţiilor pe care le deţine la trei perimetre petrolifere din România, precizând că nu mai are bani pentru programele obligatorii de investiţii, potrivit unui document care urma să fie discutat în Adunarea Generală a Acţionarilor, aminteşte Agerpres.

Aceste participaţii urmau să fie cedate companiei GMI, principalul acţionar al Zeta Petroleum, în schimbul ştergerii unor datorii în valoare totală de 1,9 milioane de lire sterline (11,35 milioane lei sau 2,49 milioane de euro - n. r.), informează sursa citată.

"Subsidiarele (din România - n. r.) deţin participaţii care necesită investiţii semnificative în următoarele 12-18 luni, pentru a păstra validitatea licenţelor. Cheltuielile pentru 2016 sunt estimate la 2,4 dolari australieni (7,08 milioane lei sau 1,55 milioane euro - n. r.). Compania nu are în prezent capacitatea să susţină astfel de angajamente intensive de capital", se precizează în documentul citat.

La capitolul "dezavantajele renunţării la aceste perimetre", compania menţionează că riscă să fie delistată de la Bursa de Valori din Australia, unde este cotată, deoarece, practic, nu va mai deţine nicio operaţiune în urma renunţării la cele din România, transmite Agerpres.

"În cazul în care compania nu va fi capabilă să găsească un nou proiect în termen de şase luni de la renunţarea la aceste perimetre, aşa cum cere nota nr. 12 din regulamentul de listare la ASX (Bursa de Valori din Australia - n. r.), compania ar putea fi suspendată de la lista oficială a ASX", se mai precizează în nota pentru acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro