ZIARUL BURSA

13 noiembrie 2008
Ediţia din 22.07.2024
Petrolul subvenţionează lumea

Petrolul subvenţionează lumea

Alina Vasiescu, Andreea ArăboaieiMaterii Prime / 13 noiembrie 2008

Preţul petrolului a înregis-trat oscilaţii puternice în ultimul an, iar intervenţia crizei financiare a generat o schimbare severă de trend.

Bancherii şi Guvernul caută soluţii pentru continuarea creditării

Ana SăbiescuMacroeconomie / 13 noiembrie 2008

Asociaţia Română a Băncilor a stabilit, împreună cu Guvernul ţării noastre, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc ieri, formarea unui grup de lucru care să identifice acele căi prin care sistemul bancar românesc să funcţioneze la parametrii normali şi prin care să se continue activitatea de creditare din ţara noastră, a spus Radu Graţian Gheţea, preşedintele "CEC Bank" şi "ARB".

ING anunţă primele pierderi din istoria sa

Alina VasiscuInternaţional / 13 noiembrie 2008

"ING Groep" NV, cel mai mare grup de servicii financiare din Olanda, care, luna trecută, a primit sprijin financiar de 10 miliarde de euro (12,6 miliarde de dolari) de la guvernul olandez, anunţă primele pierderi trimestriale din istoria sa, ca urmare a deprecierii valorii activelor sale cu 1,51 miliarde de euro în intervalul iulie - septembrie 2008.

Gazul iranian poate intra în conducta "NabuccoW dacă vrea Obama.

"Nabucco" nu se poate face fără gazul iranian

Alina Toma VerehaCompanii / 13 noiembrie 2008

Concretizarea proiectului gazoductului "Nabucco" depinde foarte mult de gazul iranian, a declarat, ieri, la Bucureşti, cu ocazia unei conferinţe Forum Invest, Gerhard Schroeder, fostul cancelar al Germaniei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Dolarul depăşeşte trei lei

Andrea ArăboaieiBănci-Asigurări / 13 noiembrie 2008 /

Leul s-a depreciat constant faţă de euro pe parcursul şedinţei de ieri, cu circa patru bani, până la un curs de 3,8500 lei pentru un euro, potrivit dealerilor.

Ioan Talpeş, fost director al SIE şi fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu, susţine că grupul lui Dinu Patriciu a primit eşalonări şi scutiri la plata unor obligaţii bugetare de 1 miliard de dolari de la Guvernele Năstase şi Tăriceanu.

Grave acuzaţii la adresa a două guverne, aduse de un fost şef SIE

Ştefania Ciocîrlan,Daniel BojinPolitică / 13 noiembrie 2008

Fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, susţine că Rompetrol Rafinare a primit eşalonari şi scutiri de plata unor datorii bugetare de aproape un miliard de dolari, prin două ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Năstase şi respectiv Guvernul Tăriceanu,...

373 milioane de lei pentru drumurile transilvănene

373 milioane de lei pentru drumurile transilvănene

ALINA TOMA VEREHACompanii / 13 noiembrie 2008 /

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj a anunţat finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor de licitaţie depuse pentru "Acordul cadru de lucrări şi servicii de întreţinere multianuală iarnă - vară 2008 - 2011".

Relaţiile moldo-române: Frate, frate dar gazu-i pe bani!

CĂTĂLIN DEACU,CHIŞINĂUPolitică / 13 noiembrie 2008

Prin summit-ul CSI din 13-14 noiembrie se încearcă o nouă depărtare a Moldovei de aspiraţiile sale occidentale, prin noi promisiuni de natură politică şi economică din partea Rusiei, ne-a declarat primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

"Nuclearelectrica" vinde peste 400.000 MWh pe PCCB

A.T.Companii / 13 noiembrie 2008 /

Producătorul de stat "Nuclearelectrica" SA a anunţat, pe data de 18 noiembrie, două licitaţii pentru vânzarea a circa 408.000 Mwh pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), administrată de OPCOM.

Artima Braşov a devenit Carrefour

OVIDIU VRÂNCEANU,BRAŞOVCompanii / 13 noiembrie 2008 /

Retailerul francez Carrefour a deschis, ieri, primul mini-hipermarket din ţară în incinta complexului comercial Magnolia, în locul fostului magazin Artima.

Investiţia se ridică la circa 50 de milioane de euro, jumătate din bugetul municipiului Chişinău, după spusele primarului general, Dorin Chirtoacă.

Primul mall din Republica Moldova

CĂTĂLIN DEACU,CHIŞINĂUCompanii / 13 noiembrie 2008 /

La Chişinău, a avut loc, ieri, deschiderea oficială a Shopping MallDova, primul centru comercial de mari dimensiuni de peste Prut, şi totodată "cel mai important proiect de retail din istoria municipiului", după spusele primarului Dorin...

RWE Profit Up Five Times

F.A.English Section / 13 noiembrie 2008

RWE AG, the second largest utilities supplier in Germany, has announced a five-fold increase in profit for the third quarter, following a two-fold increase in the price of electricity.

Oil Price Subsidizes The World

ALINA VASIESCU,ANDREEA ARĂBOAEIEnglish Section / 13 noiembrie 2008

The price of oil has been fluctuating strongly over the past year and the occurrence of the ongoing financial crisis caused a severe trend shift.

Nicolina Creditor List Begins Taking Shape

DORU MOCANU,IAŞIEnglish Section / 13 noiembrie 2008

Six companies and institutions have so far entered the list of creditors of Nicolina SA - Iasi: The National Securities Commission (CNVM) with 29,732 RON, The Central Depository with 952 RON, Aversa SA with 13,712 RON, LE Bridge Corporation Ltd...

Warsaw Stock Exchange holds 1.9279% in the Sibiu Monetary, Financial and Commodities Exchange.

Warsaw Stock Exchange To Become Listed Next Year

F.A.English Section / 13 noiembrie 2008

The Warsaw Stock Exchange (WSE), controlled by the Polish State Treasury, wants to list its own shares in 2009 and could be interested in buying shares in the Wiener Boerse AG, the operator of the Vienna Stock Exchange, Bloomberg announced.

Românii sunt la metodele de producţie şi ţările de provenienţă, aceste două aspecte determinând deciziile de cumpărare la 56%, respectiv 66% dintre respondenti. Ei sunt dispuşi să plătească mai mult pentru aceste beneficii: 73% în România versus 57% în Europa.

Cumpărăturile de Crăciun, neafectate de criza financiară

C.I.Companii / 13 noiembrie 2008 /

Jumătate dintre români vor să cheltuiască mai mult decât anul trecut în perioada sărbătorilor de iarnă, dar comportamentul lor îşi schimbă centrul de greutate de la un consum impulsiv la unul prudent, pe fondul aşteptărilor economice negative,...

"IpoteciDirect": Preferăm creditele în euro

F.A.Bănci-Asigurări / 13 noiembrie 2008 /

Deşi Banca Naţională (BNR) îndeamnă populaţia, de peste un an, să se împrumute în moneda locală, mai mult de jumătate din creditele negarantate sunt acordate în continuare în valută, potrivit unei analize a brokerului de credite IpoteciDirect.

Cresc vânzările EDF

Cresc vânzările EDF

Alina VasiescuInternaţional / 13 noiembrie 2008

"Electricité de France" SA (EDF), cel mai mare operator de reactoare nucleare, şi-a majorat cu 8,3% vânzările în trimestrul al treilea, datorită preţurilor mari de pe piaţa energiei.

Compania "Holcim" închide fabrici în Spania şi SUA

"Holcim" închide fabrici în Spania şi SUA

Alina VasiescuInternaţional / 13 noiembrie 2008

"Holcim" Ltd., al doilea producător mondial de ciment, va închide fabrici din Spania şi Statele Unite, în urma scăderii profitului său în trimestrul al treilea din 2008, dar şi din cauza perspectivelor slabe pentru ultimele trei luni ale...

Pierdere de 2,03% pentru indicele BET

Ana SăbiescuPiaţa de Capital / 13 noiembrie 2008

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a depreciat cu 2,03%, în şedinţa bursieră de ieri, ajungând la 3.153,55 puncte.

Euro cotat la 3,89 lei pentru scadenţa decembrie

Decebal TudoritaPiaţa de Capital / 13 noiembrie 2008

Pe piaţa Sibex, notele de optimism date de deschiderea pe "verde" nu s-au impus ca direcţie de bază a zilei, întrucât evoluţia descendentă de la nivelul pieţelor internaţionale şi-a pus din nou amprenta şi asupra derivatelor pe acţiuni.

Vânzări de 143 de milioane euro pentru Flamingo

C.P.Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2008 /

Retailerul de produse electronice Flamingo International a raportat o cifră de afaceri de peste 143 milioane euro aferentă primelor 9 luni ale anului 2008, în creştere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor...

"Oltchim" scade cererea pentru Petrom

Ştefania CiocîrlanPiaţa de Capital / 13 noiembrie 2008 /

Producătorul de îngrăşăminte chimice "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT la Bursa de Valori Bucureşti) a decis să reducă temporar cantitatea de etilenă şi propilenă cu care se aprovizionează de la "Petrom", potrivit unui...

GHIDUL INVESTITORULUI Tipuri de investitori

Izabela SîrbuInvestiţii Personale / 13 noiembrie 2008

Pe piaţa de capital există două tipuri principale de investitori, şi anume investitorii activi, care demarează numeroase tranzacţii, speculând orice modificare a cotaţiilor acţiunilor, fiind denumiţi şi speculatori, şi investitori pasivi, care...

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5670
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1374
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8970
Gram de aur (XAU)Gram de aur354.6908

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo