ZOE PETRE, VICEPREŞEDINTELE ACŢIUNII POPULARE: PRM ia bani ca să nu dezvăluie cazuri de corupţie

DORU IVANOV
Ziarul BURSA #Politică / 16 aprilie 2004

PRM primeşte sume importante de bani de la alte partide, pentru a nu dezvălui fapte de corupţie în care sînt implicaţi membri ai acestor formaţiuni politice, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Zoe Petre, vicepreşedintele Acţiunii Populare (AP).

Zoe Petre susţine că "în acest mod se justifică banii pentru campania electorală a PRM, care se ridică la trei milioane de dolari". Vicepreşedintele AP consideră că provenienţa acestor fonduri trebuie investigatată de Curtea de Conturi.

PRM respinge acuzaţiile lui Zoe Petre, solicitîndu-i să-şi argumenteze afirmaţiile cu dovezi. Directorul de imagine al PRM, Radu Toma, a declarat, pentru ziarul "BURSA": "Sînt convins că, de vreme ce a făcut aceste afirmaţii, ca un istoric reputat ce este, ca un om care lucrează numai cu documente solide, va documenta ceea ce a afirmat".

Pe de altă parte, vicepreşedintele AP cataloghează PRM drept un "colaborator şi totodată competitor al PSD, în toate domeniile, de la cel al afacerilor ilicite la cel al compromiterii şanselor de integrare europeană a ţării noastre".

În acest fel, PRM este identificat de AP ca fiind coautor al crizei politice din ultimii ani. Zoe Petre mai susţine că PRM şi PSD au acelaşi electorat, care balansează între cele două formaţiuni politice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8155
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7938
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3935
Gram de aur (XAU)Gram de aur611.8686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb