Zoli Toth se alătură Habitat for Humanity România

F. A.
Macroeconomie / 23 decembrie 2010

Zoli Toth se alătură Habitat for Humanity România

Zoli Toth se alătură campaniei umanitare "De aceste Sărbători, dăruieşte demnitate!" derulată în lunile de iarnă de organizaţia non-profit Habitat for Humanity România. Artistul este deja cunoscut pentru implicarea sa constantă în acţiuni umanitare şi proiecte ecologice, iar de această dată, suportul său acordat acestei campanii va contribui la crearea unor condiţii adecvate de locuire pentru cel puţin trei familii sărace din ţară, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

"Din păcate, există multe familii în România care lovite de inundaţii, sărăcie sau boală, îşi vor petrece Sărbătorile de iarnă în frig, în condiţii insalubre şi umilinţă. Dacă doreşti, poţi să-i ajuţi alături de Habitat pentru Umanitate, aşa cum o voi face şi eu", este apelul lui Zoli la solidaritate către toţi cei care doresc să ajute şi să le îmbunătăţească viaţa celor care sunt în nevoie.

Habitat a început anul acesta construcţia pentru casele celor trei familii din cadrul campaniei, dar pentru finalizarea lor este nevoie de resurse financiare suplimentare. Locuinţele sunt simple, fiecare cu o suprafaţă de 55 mp, cu 2 camere, baie şi bucătărie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb