ADVERTORIALHygienium protejează România

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate /

Hygienium protejează România

Povestea de succes a dezinfectanţilor româneşti care au cucerit întreaga lume

Un grup de firme din România, Grande Gloria Production, a reuşit o performanţă semnificativă în această perioadă de pandemie. Producătorul gamei de dezinfectanţi Hygienium a ajuns să îşi exporte produsele în 25 de ţări din Europa şi Asia, printre care Germania, Franţa, China, Turcia, Italia şi Marea Britanie, un semn al calităţii produselor sale.

Hygienium este un brand relativ tânăr care însă a reuşit să devină un adevărat etalon în piaţa produselor dezinfectante din România. Produsele sale, autorizate de Ministerul Sănătăţii, au ajuns în aproape toate domeniile de activitate, de la magazine, restaurante şi hoteluri la fabrici, uzine şi spaţii de birouri.

Constantin Danciu, directorul de dezvoltare Grande Gloria Production, afirmă că performanţa Hygienium vine pe fondul unei cereri în creştere de soluţii profesionale de protecţie sanitară.

,,Majoritatea clienţilor noştri, atât din ţară cât şi din străinătate, au apelat la Hygienium pentru că aveau nevoie de soluţii complete de dezinfectare a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, de la baruri la hale de producţie şi birouri. Noi le oferim un pachet complet de servicii, reunite în divizia Hygienium Business Solutions, care include soluţiile profesionale şi know-how-ul necesar pentru a-şi securiza afacerile'', a declarat acesta.

HYGIENIUM, SAFETY PARTENER LA EVENIMENTELE DIN 2020

Dincolo de soluţiile de siguranţă sanitară pentru companii şi instituţii publice, Hygienium Business Solutions a dezvoltat o ofertă specială şi pentru zona de evenimente reuşind, într-un timp foarte scurt, să devină unul dintre principalii furnizori de astfel de servicii din economia românească.

Un exemplu de succes îl reprezintă evenimentul Factory 4.0, una dintre cele mai importante conferinţe despre digitalizare şi robotizare din 2020, acolo unde Hygienium a asigurat întregul ecosistem de protecţie sanitară - o gamă completă de formate de dezinfectanţi şi alte produse de siguranţă.

,,Pentru a garanta siguranţa şi sănătatea participanţilor, reprezentanţi ai mediului de business din ţară şi străinătate, experţi, autorităţi şi reprezentanţi ai massmedia, noi, echipa Factory 4.0, ne-am angajat să respectăm toate standardele şi măsurile de siguranţă prevăzute de legislaţia în vigoare. În acest scop, am dezvoltat un parteneriat cu Hygienium, furnizor de soluţii complete de siguranţă sanitară. Am ales Hygienium ca partener safety pentru conferinţa F40 întrucât a dovedit ca are standarde înalte de calitate, certificare şi o abordare superioară cu servicii de audit. Suntem convinşi că, împreună cu experţii de la Hygienium, vom reuşi să asigurăm un mediu sigur pentru buna desfăşurare a conferinţei'', a declarat Marius Hărătău, managerul Factory 4.0, eveniment organizat la Face Convention din Bucureşti şi la care au fost prezenţi zeci de personalităţi din mediul de business.

,,Ne bucură faptul că mediul de afaceri are încredere în soluţiile corporate dezvoltate de Hygienium. Este încă o confirmare a calităţii produselor şi serviciilor de suport pe care le punem la dis­poziţia companiilor. Produsele noastre, autorizate de Ministerul Sănătăţii, au fost disponibile într-o gamă variată de formate, în aşa fel încât să acopere întregul necesar de soluţii de dezinfecţie pentru spaţiile în care a avut loc evenimentul, participanţi, zona de networking şi cea de food'', a declarat Constantin Danciu, directorul de dezvoltare Grande Gloria Production.

PRODUSELE HYGIENIUM, PENTRU FAMILIA TA

Dincolo de asigurarea de soluţii dezinfectante pentru mediul de business, Grande Gloria Production a dezvoltat o gamă largă de produse şi pentru publicul larg, printre care se află dezinfectanţi şi gelurile Hygienium în format mini, produse dezinfectante pentru bucătărie şi, în general pentru curăţenia casei şi, nu în ultimul rând, o gamă specială pentru copii, Hygienium Kids.

,,Într-o piaţă invadată de produse fantomă, fără niciun fel de autorizare de la Ministerul Sănătăţii, care prezintă risc pentru sănătatea celor care le utilizează, am încercat şi credem noi că am reuşit să venim cu o gamă optimă de dezinfectanţi şi igienizanţi care ajută oamenii să prevină riscul contaminării şi nu numai. Dincolo de acest coronavirus, COVID 19, trebui să ne obişnuim să ne dezinfectăm mâinile, lucrurile, casele, în mod obişnuit. Avem nevoie de un mediu sigur pentru noi, pentru copiii noştri, din care se eliminăm virusurile şi bacteriile. Această pandemie ne-a învăţat cât de importantă este sănătatea'', a declarat directorul de dezvoltare Grande Gloria Production.

Constantin Danciu trage şi un semnal de alarmă cu privire la produsele dezinfectante. ,,De la geluri dezinfectante pentru mâini la soluţii dezinfectante pentru spaţiile de lucru, se folosesc, din păcate, multe soluţii epirice, ineficiente din punct de vedere al preîntâmpinării pericolului de infectare. Mai mult, au apărut inclusiv produse falsificate pe piaţă, iar în unele magazine am întâlnit flacoane de produse dezinfectante autorizate de Ministerul Sănătăţii umplute cu soluţii pe bază de clor sau alcool, fără nicio legătură cu produsul original. Facem apel la cei care pun în vânzare astfel de produse, la clienţi, să evite astfel de produse care reprezintă un risc pentru sănătate''.

CALITATEA PRODUSELOR, ÎN PRIM-PLAN

Vestea bună este că în piaţa dezinfectanţilor din România, după o perioadă în care preţul dicta vânzările, în ultimele luni a început să conteze tot mai mult calitatea produselor.

,, Clienţii noştri au înţeles că, folosind produse no-name, necertificate, achiziţionate doar în baza preţului redus, îşi riscă afacerile. Este de ajuns ca un singur angajat să se infecteze la locul de muncă pentru ca întreaga companie să aibă de suferit. Am avut zeci de cazuri în care am intervenit cu soluţiile noastre după ce, în firmele respective au fost cazuri de COVID iar dezinfectanţii folosiţi erau ineficienţi. Nu ne putem juca cu sănătatea angajaţilor, a clienţilor, nu putem risca business-ul doar pe ideea că acest coronavirus nu ne va afecta'', a mai declarat Danciu.

AFACERISIGURE.RO

Dincolo de dezvoltarea unei ample game de produse dezinfectante şi igienizante, Grande Gloria Production lucreaza, in prezent, la dezvoltarea unei platforme online, de suport pentru companiile din România. În cadrul acestui demers, împreună cu o serie de firme acreditate, au fost făcuţi primii paşi pentru dezvoltarea unor servicii de acreditare şi suport pentru companiile din sectorul HORECA.

Împreună cu experţii din sectorul acreditării şi în baza discuţiilor cu autorităţile statului, Hygienium a dezvoltat o gamă de soluţii optime pe care firmele să le poată implementa rapid (reguli de dezinfecţie, produse specializate, programe de pregătire pentru personal) în scopul asigurării unui mediu sigur, în care angajaţii şi clienţii să poată evita pericolul contaminării cu COVID-19.

,,Programele de pregătire online dezvoltate pe platforma Afacerisigure.ro sunt menite să ofere angajaţilor din toate domeniile de activitate, de la HORECA la diverse industrii, informaţiile esenţiale privind măsurile pe care trebuie să le urmeze pentru a se proteja împotriva virusurilor, reguli esenţiale de igienă şi management sanitar, soluţii de optimizare ale fluxurilor de lucru etc. Considerăm că economia românească are nevoie de o platformă de e-learning unde angajaţii din HORECA, angajaţii din fabrici, cei din birouri, indiferent de profil şi activitate, se afle toate informaţiile esenţiale într-un mod simplu şi natural, pe telefon sau pe laptop'', a mai declarat Constantin Danciu.

Dincolo de cursurile online, Programul de Acreditare şi Suport în Industrie, dezvoltat prin intermediul platformei Afacerisigure.ro, a debutat cu acreditarea unor restaurante, terase şi baruri din mai multe localităţi, acolo unde Hygienium asigură dezinfectanţii specializaţi pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică în condiţii de maximă siguranţă.

,,Pandemia COVID a adus, pentru brandul Hygienium, o confirmare a sustenabilităţii ecosistemului de soluţii dezinfectante dezvoltate de noi. Dincolo de creşterea semnificativă a vânzărilor, generată de cererea în creştere, am vrut să oferim clienţilor noştri mai mult decât un simplu produs. Am dezvoltat, în primul rând, o platformă de servicii de suport 24/24, în baza căreia partenerii noştri au avut şi au acces la servicii costumizate de livrări şi oferte speciale, menite a le asigura siguranţa sanitară de care au nevoie pentru a depăşi această perioadă. În al doilea rând, am dezvoltat o amplă campanie media în care am încercat să conştientizăm publicul larg cu privire la importanţa folosirii dez­infectanţilor şi cum să facă diferenţa între produsele de calitate, autorizate de Ministerul Sănătăţii şi produsele falsificate sau importate fără niciun fel de autorizare. Asta în condiţiile în care piaţa românească a fost invadată de produse neconforme, care multe dintre ele reprezintă un risc pentru sănătatea publică. Iar în al treilea rând, lucrăm la dezvoltarea unei platforme online, afacerisigure.ro, unde vom promova cursuri de pregătire sanitară pentru industrie - firmele îşi vor putea pregăti angajaţii cu privire la măsurile de protecţie sanitară, dar şi un loc în care cererea şi oferta de produse dezinfectante româneşti îşi vor găsi şi eficientiza relaţia. Vrem să devenim o platformă de e-learning pentru industria românească, pentru HORECA dar şi o platformă de e-commerce de unde firmele îşi vor putea achiziţiona, la preţuri optime, produsele de care au nevoie pentru asigurarea siguranţei sanitare. Ne-am propus să atragem pe această platformă, cu oferte şi experienţe, toţi producătorii români de materiale dezinfectante şi nu numai, pe toţi cei care produc şi comercializează bunuri şi servicii în România la standarde de calitate europene'', a mai spus Danciu.

Hygienium protejează România

#ŞCOLISIGURE

În această perioadă de pandemie, asigurarea unor condiţii sanitare optime în unităţile de învăţământ este prioritară. Hygienium a dezvoltat programul ,,Şcoli Sigure'', prin intermediul căruia pune la dispoziţia celor responsabili de siguranţa sanitară în şcoli o soluţie integrată de servicii şi produse autorizate de Ministerul Sănătăţii.

Experţii Hygienium şi produsele dezinfectante fabricate în Româ­nia, cu avizul Ministerul Sănătăţii, sunt la dispoziţia tuturor celor implicaţi în cadrul unei oferte integrate, cu discounturi semnificative, disponibilă 24/24.

#ŞcoliSigure îşi propune să ofere garanţia unui mediu şcolar sigur din punct de vedere sanitar, în care copiii şi profesorii să îşi poată desfăşura orele în condiţii de securitate sanitară.

PROTEJĂM ROMÂNIA

Dincolo de proiectele de suport pentru mediul de afaceri, Hygienium a început demersurile pentru dezvoltarea primei asociaţii profesionale din domeniul siguranţei sanitare din România, ,,Protejăm România''.

,,Lucrăm intens la dezvoltarea unei structuri de tip patronal în care să atragem toţi producătorii români care activează în domeniul siguranţei sanitare, de la cei care produc dezinfectanţi la măşti de protecţie, mănuşi, panouri speciale şi alte soluţii menite să ofere un plus de siguranţă economiei româneşti. Ne dorim ca împreună să construim o platformă de suport pentru economia românească şi să asigurăm sprijinul necesar instituţiilor publice, mai ales unităţilor sanitare, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii de maximă siguranţă sanitară.

,,Ştim foarte bine, dincolo de măsurile luate de autorităţi în şcoli, spitale, gări, clădiri administrative etc., restaurantele, hotelurile, barurile şi celelalte spaţii de utilitate publică necesită o abordare specială care, dincolo de prevenirea infectărilor, să ofere un plus de încredere românilor, şi să readucă consumul pe linia de plutire. Prin reglementări şi reguli comune pe care încercăm să le construim, toate aceste unităţi, cu trafic major, vor deveni un reper de curăţenie, igienă şi sănătate. Asigurarea siguranţei sanitare în aceste sectoare este esenţială în prevenirea extinderii numărului cazurilor de infectare cu COVID - 19, iar activitatea noastră se va concentra pe acest aspect'', a declarat Danciu.

Împreună cu autorităţile şi experţii din domeniul sanitar, pe baza fondurilor europene aflate la dispoziţia României, ţara noastră are şansa de a construi rapid un sistem de protecţie sanitară de ultimă generaţie, care să includă produsele şi serviciile necesare care să-i asigure un răspuns prompt şi eficace în cazul apariţiei unor crize sanitare de tipul pademiei COVID.

,,Vrem să construim un ecosistem de business capabil să asigure întregul necesar de produse dezinfectante pentru ţara noastră şi export. Hygienium vinde deja în 24 de ţări din întreaga lume şi, împreună, vrem să conlucrăm pentru dezvoltarea unei oferte competitive de produse de siguranţă sanitară made in Romania'', afirmă Danciu.

România are resursele economice şi umane capabile să dezvolte o industrie de profil la standarde europene.

,,Împreună cu autorităţile şi experţii din domeniul sanitar, pe baza fondurilor europene aflate la dispoziţia României, ţara noastră are şansa de a construi rapid un sistem de protecţie sanitară de ultimă generaţie, care să includă produsele şi serviciile necesare care să-i asigure un răspuns prompt şi eficace în cazul apariţiei unor crize sanitare de tipul pademiei COVID'', a mai declarat expertul Constantin Danciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro