AJUTOR FINANCIARUE a deblocat un miliard de euro pentru Ucraina

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 august

UE a deblocat un miliard de euro pentru Ucraina

Uniunea Europeană a deblocat un sprijin financiar de un miliard de euro pentru Ucraina în scopul susţinerii bugetului acesteia şi ca să o ajute să facă faţă consecinţelor financiare ale invaziei ruse, a declarat ieri premierul ucrainean Denis Şmîgal, citat de Reuters.

"Acest miliard de euro face parte dintr-un amplu program de ajutor financiar pentru Ucraina în valoare totală de nouă miliarde de euro. Fondurile (europene) vor ajuta la finanţarea necesităţilor bugetare prioritare", a indicat Şmîgal într-un mesaj postat pe contul său din Telegram, potrivit Agerpres.

O primă tranşă de 500 de milioane de euro a fost virată deja în contul Băncii Centrale a Ucrainei, potrivit premierului ucrainean, care a indicat că restul sumei este aşteptată să vină astăzi.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat la 12 iulie acordarea unei asistenţe macrofinanciare de un miliard de euro Ucrainei în sprijinul economiei acesteia, în contextul în care ţara trebuie să facă faţă unei invazii brutale a Rusiei, care a intrat deja în cea de-a şasea lună, notează Ukrainska Pravda.

Zelenski: "Niciun atac rusesc nu va rămâne fără răspuns"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat cel mai recent bombardament efectuat de forţele ruse, care a vizat oraşul Nikolaev, din sudul Ucrainei, el anunţând că armata ucraineană va riposta, transmite DPA.

"A avut loc unul dintre cele mai brutale bombardamente asupra oraşului Nikolaev şi regiunii", a spus Zelenski într-un mesaj video, adăugând: "Niciun atac rusesc nu va rămâne fără răspuns din partea armatei noastre".

În prezent, trupe ruse sunt mutate din estul Ucrainei către zonele ocupate Herson şi Zaporojie, aflate în partea de sud a ţării.

Kievul a anunţat sâmbătă că bombardamente ruseşti au lovit mai multe localităţi din sudul şi estul Ucrainei, provocând moartea unei persoane la Nikolaev, conform Agerpres.

Kievul a anunţat ieri recepţionarea primelor lansatoare multiple de rachete autopropulsate MARS II, de la fabricantul Krauss-Maffei Wegmann din Germania, precum şi a încă unui lot de patru sisteme de rachete pentru artilerie cu o mare mobilitate (HIMARS) de fabricaţie americană, potrivit ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, citat de EFE, Reuters şi Ukrainska Pravda.

"Sunt recunoscător @POTUS şi @SecDef Lloyd Austin III şi poporului (SUA) pentru consolidarea #UAarmy", a scris Reznikov într-o postare pe Twitter, în condiţiile în care acestor sisteme le este atribuit un rol crucial în desfăşurarea contraofensivei armatei ucrainene în sudul ţării.

HIMERS au o rază de acţiune mult mai mare şi sunt mai precise decât sistemele de artilerie ucrainene, care datează din perioada sovietică, permiţând forţelor ucrainene să lovească ţinte ruseşti care anterior erau inaccesibile.

"Al treilea frate din familia cu rază lungă de acţiune, MLRS MARS II, a sosit în Ucraina din Germania", a indicat Reznikov într-un mesaj separat pe Twitter, mulţumindu-i pentru aceasta omologului său german, Christine Lambrecht, conform Agerpres.

------------------------------

Deputaţi ruşi au introdus ieri un proiect de lege în Camera inferioară a Parlamentului în vederea interzicerii adopţiei copiilor ruşi de către cetăţeni din "ţări ostile", relatează Reuters.

"Trimiterea copiilor noştri să fie crescuţi în «ţări ostile» este o lovitură aplicată viitorului naţiunii", apreciază iniţiatorii textului, conform news.ro.

Lista rusă cu "ţări ostile" a fost extinsă după ce Occidentul a impus Rusiei sancţiuni din cauza invaziei ş Rrăzboiului din Ucraina. Pe listă apar Statele Unite, Regatul Unit, toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi Japonia şi Coreea de Sud.

Proiectul de lege prevede o ridicare a interdicţiei adopţiilor în cazul în care ţările vizate îşi încetează "acţiunile ostile" faţă de Rusia.

Rusia a interzis adoptarea copiilor ruşi în Statele Unite în 2012, printr-o lege controversată, denumită "legea Dima Iakovlev", numele unui copil rus care a murit din cauza neglijării după ce a fost adoptat de către o familie americană.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Daca aveau o limbă plăcută poate aveau mai mult succes la extinderea imperiului , dar așa până și ucrainienilor le place mai mult limba engleza. Așa că rușii nu pot domina decât bașchirii, buriatii și kirghizii.

    1. S-a dovedit din 1900 incoace ca nu mai merge politica asta de extindere a imperiilor. Au incercat multi, si toti s-au intors mai mult sau mai putin invinsi dar s-au intors acasuta sa-si linga ranile!

      Fiecare imperialist modern crede in nebunia lui ca la el e diferit, ba ca sunt alesi si li se cuvine, ba ca au o misiune superioara pe care capsomanii ailalti nu pot s-o priceapa, ba ca e o conjunctura mistico-planetara favorabila, ba ca au niste arme, scheme de bullying sau o propaganda de moare dusmanu numai cand aude de ele, ba ca au resurse sau aliati care le vor fi de sprijin pana in ziua de apoi si lista poate continua mult si bine. Pe de alta parte, cel mai adesea punctele lor comune sunt lacomia si faptul ca se percep superiori si amenintati. Profilul lor este unul destul de trist dar si mai trist esta ca se gasesc multi oameni dispusi sa ii sustina.

    Nu mai aruncati bani pe fereastra... Ukraina nu merita nici o ceapa degerata...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro