Abonament gratuit

ANDRE CAPPON, CBM GROUP:"BVB mai bine rămâne în topul pieţelor de frontieră decât să intre în clubul emergentelor"

A consemnat ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

"BVB mai bine rămâne în topul pieţelor de frontieră decât să intre în clubul emergentelor"

Andre Cappon, Preşedintele Grupului CBM, Inc. New York, vine cu o perspectivă diferită asupra dezvoltării viitoare a Bursei de Valori Bucureşti faţă de actuala conducere a operatorului de piaţă. Domnia sa consideră că ar fi mai bine ca BVB să rămână una dintre cele mai bune pieţe de frontieră decât să intre în clubul emergentelor şi apoi să fie retrogradată, după cum ne-a spus în cadrul unui interviu.

Andre Cappon oferă câteva exemple de burse pentru care promovarea a venit cu scăderea rulajelor, în loc de sporirea lichidităţii. Trecerea la statutul de piaţă emergentă este obiectivul asumat al BVB. Lucian Anghel, preşedintele BVB, a spus, de mai multe ori, că, pentru piaţa de capital autohtonă, avantajul principal pe care îl aduce statutul de piaţă emergentă este atragerea unor investitori mai mari, care nu investesc în pieţe de frontieră, considerate prea mici şi speculative.

Reporter: Agenţiile de rating au transmis că BVB mai are de îndeplinit numai criteriul lichidităţii pentru promovarea la statutul de piaţă emergentă. Ce ar trebui să facă BVB pentru a reuşi acest lucru?

Andre Cappon: Pentru creşterea lichidităţii, BVB are mai multe posibilităţi: a) să îşi lărgească gama de produse - mai multe IPO-uri, mai multe privatizări:

-să stimuleze emitenţii să îşi mărească free-floatul (prin stimulente de taxe, dacă este posibil, sau, spre exemplu, o categorie de elită, cum este Brazilian Novo Mercado);

-introducerea derivatelor: contracte futures şi opţiuni pe indici, opţiuni pe acţiuni;

-stimularea ETF-urilor (atât româneşti - înţeleg că există unul mic acum, cât şi regionale, de exemplu pe Sud-estul Europei);

-stimularea tranzacţiilor în marjă, uşurarea vânzărilor în lipsă, înlesnirea proceselor de împrumut de acţiuni.

b) să lărgească baza de investitori:

- să atragă investitori străini, în special activi, precum fondurile de hedging;

-să atragă şi să construiască retailul românesc, în parteneriat cu administratorii de fonduri (să creeze produse de investiţii pe termen lung pentru retailul autohton);

- să atragă diaspora românească prin oferirea de produse (de exemplu, este foarte dificil pentru un român american să investească în acţiuni româneşti, în prezent, din cauza regulilor fiscale din SUA - este nevoie de o înregistrare specifică a produselor în SUA).

c) să introducă servicii care stimulează lichiditatea:

-să ofere analize neutre online;

-să introducă analiza tehnică.

Reporter: Care consideraţi că ar fi efectele trecerii BVB la statutul de piaţă emergentă?

Andre Cappon: Ca piaţă emergentă, totalul fondurilor disponibile pentru investiţii este mult mai mare.

Totuşi, şi competiţia era mai puternică.

Amintiţi-vă imaginea - peşte mare într-un iaz mic versus peşte mic într-un lac imens.

Astăzi, România este o piaţă de frontieră foarte atractivă.

Andre Cappon: Dacă devine piaţă emergentă, capitalizarea sa de 20 de miliarde de euro este foarte mică. Drept urmare, investitorii globali în pieţe emergente pot foarte uşor să performeze în linie cu referinţele pentru pieţele emergente fără să se deranjeze să investească în România. Volumul poate chiar să înregistreze o supraperformanţă - un entuziasm iniţial în anticiparea tranziţiei de la piaţă de frontieră la emergentă, urmată de o scădere.

Reporter: Ce ar însemna o promovare urmată de o retrogradare?

Andre Cappon: O promovare, urmată de o retrogradare ar fi un lucru foarte rău.

Eu cred că ar fi preferabil pentru România să rămână una dintre cele mai bune pieţe de frontieră decât să intre în clubul pieţelor emergente şi apoi să fie exclusă.

Reporter: Puteţi să ne spuneţi câte ceva despre experienţele celorlalte ţări? Care au fost efectele trecerii la statutul de piaţă emergentă şi în ce interval de timp s-au făcut simţite acele efecte?

Andre Cappon: Personal, sunt cel mai familiar cu exemplul Israelului, care a trecut de la piaţă emergentă la piaţă dezvoltată în 2013. Volumul scăzut cu aproximativ 40%, ceea ce a făcut ca multe companii israeliene să se mute pe NASDAQ. De ce? Când Israelul era în categoria pieţelor emergente, reprezenta 2-3% din universul acestora, ceea ce îi forţa pe investitorii care urmăresc indicii şi pe mulţi alţi investitori care urmăreau referinţele să deţină acţiuni israeliene.

Când Israelul a fost promovată în categoria pieţelor dezvoltate, mulţi dintre aceşti investitori şi-au făcut exitul şi lichiditatea a scăzut dramatic.

Am făcut o scurtă cercetare asupra tranziţiilor de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă. Au fost numai 3 astfel de reclasificări în ultimii zece ani.

În cazul Pakistanului (iunie 2017), media zilnică a tranzacţiilor era de 102 milioane de dolari înainte şi 81 de milioane de dolari după.

În Qatar (mai 2014), media zilnică a tranzacţiilor a urcat de la 43 milioane de dolari la 51 de milioane de dolari, iar în Emiratele Arabe Unite (mai 2014), a scăzut de la 760 de milioane de dolari, la 436 milioane de dolari.

Există un studiu foarte bun asupra tranziţiilor de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă care arată efecte diferite, în special supraperformanţa iniţială despre care am pomenit, şi o volatilitate crescută pe termen scurt.

Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt principalele provocări ale industriei financiare în momentul de faţă şi ce credeţi că ne aşteaptă în viitor?

Andre Cappon: România are nevoie să evolueze de la un sistem financiar dominat de bănci la unul în care piaţa de capital are un rol mult mai mare. De asemenea, România are nevoie de un cadru de pensionare Pilon III mai bun şi produse de administrare a averilor.

Reporter: Cum vedeţi viitorul BVB, în contextul Uniunii Pieţelor de Capital, la nivel european?

Andre Cappon: BVB are nevoie să se întărească şi să crească rapid. Vor exista tentaţii ca bursa să intre în alienţa strategice în Europa, dar România ar trebui să intre în astfel de alienţe numai în condiţii favorabile.

CBM Group, Inc. este o firmă de consultanţă din New York specializată în servicii financiare. În cei 25 de ani de la înfiinţare, compania a consiliat aproximativ 60 de instituţii financiare, din America de Nord, Europa, America Latină şi Asia.

Printre clienţii cheie se numără: Barclays, JP Morgan Chase, Canadian Imperial Bank of Commerce, UBS, Santander, Citibank, Bank of America, AXA, Banco do Brasil, Mediolanum, BM&F BOVESPA (bursa din Brazilia), TMX (Bursa canadiană), London Stock Exchange (LSE), NASDAQ OM şi Philippine Stock Exchange, Santiago Stock Exchange (Chile).

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Andre Cappon ar fi o buna alegere pentru managerierea B.V.B., dar trebuie sa inteleaga ca statutul de piata emergenta pentru bursa romaneasca este vital.....

    1. anume să facă față... Iar la cum arată acum, când cu un milion de euroi dai de pereți cu aproape toate companiile listate, fie-mi cu iertare, dar asta numai a bursă nu arată! Poate un butic cu acțiuni, ceva pe acolo, ar fi. Dar PIAȚĂ, bașca EMERGENTĂ... să fim realiști, totuși.

    mai bine stai acasa...deci nu e bine sa intram in divizia secunda, ca sigur picam...niste cakaturi...diviziile sunt la nivel mental, banii se fac la fel de simplu:pestele cel mare inghite pe cel mic

    de ce i-ar trebui cuiva sa vina la o bursa cu 5000 de papagali? pentru o pensie de 15000 euro/luna

    Omul are dreptate.Statisticile sunt clare. Probabil cehia si Ungaria, care sunt piete emergente valideaza acelasi punct de vedere. Important este pana la urma sa creasca lichiditatea. Nu conteaza pe ce piata esti. Dar Anghel si Sobolevski trebuia au sa defileze cu un steag. Piata emergenta. In rest, cu tot respectul pentru acest domn, celelalte masuri se regasesc in toate planurile de afaceri ale bvb de vreo 15 ani. Chiar mai bine structurate si articulate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

23 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1013
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5070
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4820
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.1113

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie