Angajaţii "Total" se pregătesc de grevă

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iunie 2008

Sindicaliştii companiei petroliere franceze "Total" SA, a treia din Europa, au convocat o grevă pentru data de 17 iunie, protestând astfel faţă de măsurile guvernamentale privind modificarea orelor de lucru şi a sistemului de pensii.

Potrivit sindicatului Confederation Francaise Democratique du Travail din cadrul "Total", greva ar putea afecta toate amplasamentele în care activează compania în Franţa.

"Total", cea mai mare rafinărie din Europa, operează şase unităţi de procesare a ţiţeiului în Franţa, unele dintre acestea fiind blocate recent de pescari şi şoferi de camion, care au protestat faţă de preţul mare al combustibililor.

Publicaţia franceză Les Echos informează că guvernul de la Paris cere contribuţii mai mare celor de la "Total", ca să-i sprijine pe consumatorii cu venituri mici.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb