ASE, liderul învăţământului economic şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 11 martie 2021

Ultimul an nu a reprezentat o perioadă de stagnare sau regres pentru toate instituţiile de învăţământ. Universităţile care s-au adaptat rapid la provocările crizei sanitare au avut parte de satisfacţii.

Academia de Studii Economice din Bucureşti şi-a continuat trendul ascendent în prestigiosul clasament Times Higher Education Emerging Economies Universities Rankings, în pofida activităţii în condiţiile dificile, specifice contextului pandemic, şi urcă pe locul 1 între universităţile româneşti şi în segmentul 201-250 la nivel internaţional, conform ediţiei 2021.

Potrivit instituţiei de învăţământ superior: "Academia de Studii Economice din Bucureşti este liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est, cu numeroase parteneriate cu mediul economic şi de afaceri, cu o bună reputaţie internaţională, validată în situarea pe poziţii notabile în clasamente internaţionale de prestigiu". Clasamentul reuneşte 606 de universităţi de cercetare intensivă şi predare din 48 de ţări cu economie emergentă din lume. Prezenţa pe poziţii notabile a tuturor universităţilor membre ale Consorţiului Universitaria în acest clasament de prestigiu, respectiv Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara, validează, şi de această dată, reputaţia şi valoarea academică a acestora. Universităţile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanţă, grupaţi pe activitatea de predare (30%), de cercetare (30%), impactul rezultatelor cercetării (20%), activitatea internaţională (10%) şi transferul de cunoştinţe către mediul socioeconomic (10%).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. teoria ca teoria

    practica insa ne omoara! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb