ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU ENERGIE EOLIANĂ Vom avea parcuri eoliene de 750 milioane de euro în 2010

ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 decembrie 2009

Până în 2012, vor fi instalaţi 1300 MW eolieni, în valoare totală de aproape două miliarde de euro

Parcuri eoliene cu o putere totală instalată de peste 500 MW vor deveni funcţionale până la finele anului viitor, ne-a declarat Dana Duică, directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE). Valoarea totală a acestor investiţii este estimată la minim 750 milioane de euro, apreciază domnia sa. Anul 2010 va reprezenta un adevărat test pentru toate părţile implicate în proiectele de dezvoltare a parcurilor eoliene, respectiv operatori de distribuţie, operator de reţea, dispeceratul energetic naţional, OPCOM, ANRE (reglementatorul pieţei) şi, nu în ultimul rând, pentru investitori.

Potrivit doamnei Duică, AREE estimează că, până în 2012, vor fi instalaţi 1300 MW în parcuri eoliene. Investiţia totală pentru realizarea acestor proiecte este de aproape două miliarde de euro (costul unui MW eolian instalat fiind de aproximativ 1,5 milioane de euro). "În paralel cu aceste proiecte pe care le-am luat în calcul, vor începe investiţii şi pentru alte câmpuri eoliene, aşa încât investiţia totală până în 2012 va depăşi suma de 2,2 miliarde de euro", ne-a mai declarat Dana Duică. De altfel, domnia sa susţine că, în următoarea perioadă, noile capacităţi eoliene vor asigura o parte semnificativă din investiţiile străine realizate în România.

Principalii furnizori de instalaţii eoliene care vor intra în proiectele din ţara noastră sunt General Electric şi Vestas. Urmează, potrivit AREE, în acest clasament, companiile Nordex, Gamesa şi Enercon. Toate proiectele se bazează pe instalaţii eoline noi. În acest mod, achiziţia de echipamente second-hand, care a fost practică la primele câmpuri eoliene din România, devine amintire, apreciază conducerea AREE.

< link >https://www.bursa.ro/on-line/s=companii_afaceri&articol=70519&key=MjAwOS0xMi0wOCAxIDAxMGVhMWQxYjg5MzI4NjA1ZmY3YmJlNDU4MGZiMzc2.html< link2 >Băncile vor debloca sume importante de bani pentru centrale eoliene< link3 >

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb