Abonament gratuit

BURSELE LUMIIBursele europene şi americane, în urcare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Bursele europene şi americane, în urcare

Bursele din Europa au încercat să urmeze un curs pozitiv ieri, chiar dacă investitorii sunt atenţi la sporirea numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19.

Euronext Paris

- Titlurile constructorului aeronautic european Airbus SE au câştigat 2,6%, ajungând la 63,47 euro la ora 16.12. Compania îşi va reduce producţia şi livrările cu aproximativ 40% în următorii doi ani şi în consecinţă va disponibiliza o parte din angajaţi, conform directorului general Guillaume Faury.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,7%, la 4.943,53 puncte la ora 16.14.

London Stock Exchange

- Acţiunile gigantului petrolier britanic BP Plc au înregistrat un avans de 3,5%, la 315,35 pence la ora 15.31. BP a anunţat vânzarea diviziei sale globale de produse petrochimice pentru cinci miliarde de dolari către compania Ineos, ieşind astfel dintr-un sector care se anunţă în următoarele decenii un motor cheie al creşterii cererii de ţiţei.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 1,2%, la 6.233,93 puncte la ora 15.31.

Deutsche Börse

- Acţiunile Wirecard AG s-au apreciat cu 159,8%, la 3,29 euro la ora 16.17. Operatorul bursier german Deutsche Börse a anunţat că analizează revizuirea reglementărilor privind calitatea de membru în indicele principal DAX al Bursei de la Frankfurt, pe fondului scandalului provocat de falimentul firmei germane de plăţi online Wirecard. Amintim că, săptămâna trecută, Wirecard a solicitat iniţierea procedurilor de insolvenţă, după ce a dezvăluit "o gaură financiară" de 2,1 miliarde de dolari.

- Indicele DAX a crescut cu 1,2%, la 12.228,65 puncte la ora 16.19.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au urcat ieri, în deschidere, în pofida creşterii numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19.

- Acţiunile producătorului de avioane Boeing Co. s-au apreciat cu 8,5%, la 184,41 dolari la ora locală 10.18. Autorităţile de siguranţă a traficului aerian urmau să lanseze testele pentru aparatele 737 Max, cu scopul reluării zborurilor cu acestea spre finele anului.

- La ora 10.18, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,8%, la 25.353,52 puncte, S&P 500 - cu 0,6%, la 3.028,03.

Nasdaq

- Titlurile producătorului de sucuri PepsiCo Inc. au urcat cu 1,2%, la 130,51 dolari la ora 10.22, cele ale lanţului de cafenele Starbucks Corp. - cu 0,9%, la 72,21 dolari. Cele două societăţi se alătură unui număr tot mai mare de companii mari care au decis să suspende temporar publicitatea pe Facebook, protestând faţă de răspândirea urii, conform unor surse citate de presa străină.

- În acest context, acţiunile reţelei de socializare online Facebook Inc. au pierdut 0,8%, afişând un preţ de 214,27 dolari la ora 10.24.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,3%, la 9.781,44 puncte la ora 10.25.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs negativ ieri, pe fondul continuării creşterii numărului de îmbolnăviri de Covid-19 la nivel mondial, situaţie care poate readuce măsurile restrictive în cât mai multe ţări.

- Titlurile constructorului auto japonez Nissan Motor Co. s-au depreciat cu 3,4%, la 395 yeni. Compania trebuie să revină la un flux pozitiv de numerar şi să îşi consolideze poziţia de numerar ca să poată relua plata dividendelor, conform directorului general Makoto Uchida. În exerciţiu fiscal încheiat la 31 martie 2020, Nissan a înregistrat pierderi de 671,22 miliarde yeni (6,27 miliarde de dolari), acestea fiind primele sale pierderi anuale din ultimii 11 ani.

- Acţiunile SoftBank Group Corp. au pierdut 2,8%, ajungând la 5.580 yeni. Conglomeratul cu operaţiuni pe piaţa telefoniei mobile a estimat că va obţine un câştig de 600 miliarde yeni (5,6 miliarde dolari) din vânzarea iniţială de titluri T-mobile.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 2,3%, la 21.995,04 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei miniere Rio Tinto Ltd. au înregistrat un declin de 1,7%, la 92,27 dolari australieni, după ce aceasta a ajuns la un acord cu Mongolia pentru furnizarea de energie către mina sa de cupru şi aur Oyu Tolgoi.

- Acţiunile Infigen Energy Ltd., operator australian de ferme eolinene, au urcat cu 3,4%, la 0,92 dolari australieni. Compania spaniolă de utilităţi Iberdrola SA şi-a majorat oferta de preluare a Infigen Energy la 0,89 dolari australieni, de la 0,86 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 1,5%, la 5.815 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie