Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

BUZĂU:42 de primari au semnat menţinerea în funcţie a prefectului Carmen Ichim

F.D.
Politică /

Carmen Ichim

Carmen Ichim

Un număr de 42 de primari, dintre care trei de la PNL şi 39 de la PSD, au semnat şi au trimis un memoriu în care îi cer ministrului Afacerilor de Interne menţinerea în funcţie a lui Carmen Ichim, care a deţinut postul de prefect al judeţului Buzău din 2017 şi până în prezent, conform News.ro.

42 de primari buzoieni, între care trei liberali şi restul de la PSD, au transmis la Guvern un memoriu prin care cer păstrarea în funcţie a prefectului Carmen Ichim. Primarii, cărora şi s-a adăugat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Buzău Adrian Petre, au semnat documentul înainte ca decizia să fie adoptată de Guvern, iar memoriul a fost înaintat către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Printre semnatarii documentului se află şi primarii liberali ai comunelor Puieşti, Brădeanu şi Tisău din judeţul Buzău. Mihai Cristian, primarul Tisăului, critică decizia luată de Guvernul PNL, partid din care şi el face parte, şi spune că prefectul Carmen Ichim le-a fost alături tuturor, indiferent de culoarea politică a primarilor.

Aceleaşi argumente se regăsesc şi în documentul înaintat Ministerului Afacerilor Interne: "În cei doi ani de mandat, a rezolvat probleme ce trenau de foarte mulţi ani, legate de aplicarea fondului funciar, mediu, probleme sociale, situaţii de urgenţă. Nivelul de implicare şi expertiză a fost determinant pentru soluţionarea acestor probleme. Doamna Carmen-Adriana Ichim a activat cu profesionalism şi celeritate în toate circumstanţele, fără a ţine cont de partidul din care aleşii locali au făcut parte".

Carmen Ichim a fost prefect al judeţului Buzău din anul 2017 şi până în 10 decembrie 2019, când Guvernul Orban a decis ca ea să fie destituită.

Conform înţelegerilor politice, la Buzău, postul de prefect ar urma să fie dat ALDE, numele lui Leonard Dimian, actualmente subprefect, fiind vehiculat pentru acest post.

La şedinţa de Guvern de marţi seară, Guvernul a aprobat destituirea lui Ichim, însă nu şi numirea unui prefect nou, ceea ce înseamnă că deocamdată Prefectura judeţului va fi condusă de subprefectul Leonard Dimian.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. O dovada foarte clara ca Orban schimba prefectii in functie de culoarea lor si nu in urma analizei activitatii acestora .Jalnic .

    1. Cea mai abuzivă perfecta ,a protejat toate, furaciunile psd_ului din ultimii 30 de ani, legea fondului funciar și inventarierea terenurilor a fost blocată de incompetenta ei

      Cei 42 de primari sa solicite ministrului. Vela documentele ce au stat la baza demiterii prefectei Ichim și vor afla grozăviile săvârșite de aceasta în timpul exercitarii mandatului

      Noul prefect sa verifice daca cei 42 de primari au omis, identificarea unor terenuri, cu ocazia actiunii de inventariere efectuate in baza legii nr. 165/2013.

      Alecu Vasile viitor subprefect? super tare , el o va da afara pe soția sa Dobrița Vasile din prefectura fiindca a intrat pe post fara concurs. Mai bine ramana inspector guvernamental așa cum l_a pus Ponta decât să reediteze activitatea extrem de dubioasa din Prefectura din perioada 2006-2008

      Sper sa-l lumineze barosanul pe ministrul Vela și să nu refacă la Prefectura Buzău ,,familia,, din perioada 2006-2008. 

      Cine. știe. cunoaște,. dar cred. că a. vrut. sa scrie. ,,famiglia,,

      ai dreptate,dar are si el "prietenii lui" si nu se poate(doar e roman).

    Să nu mai plângem că nu mai e prefect Carmen Ichim .....e mai bine așa....cred că îi pare rău pentru funcția pierdută, pentru salariul de vreo 18600 lei/lună .... de departe se vedea că este psd-istă....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie