BVBDebut de săptămână pozitiv pentru indici, în contrast cu scăderile din Europa

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 ianuarie

Debut de săptămână pozitiv pentru indici, în contrast cu scăderile din Europa

Chimcomplex atinge o evaluare bursieră de 8,2 miliarde lei; începând de săptămâna viitoare, acţiunile companiei se vor tranzacţiona în Piaţa Reglementată a BVB

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut un debut de săptămână pozitiv, spre deosebire de deprecierile de peste 1% din pieţele de acţiuni europene.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,59%, la 2.576,85 de puncte, în timp ce indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,68%, la 52.434,88 de puncte.

Rulajul s-a ridicat la 50,27 milioane de lei, peste cel din sesiunea anterioară, de 32,3 milioane de lei, dar sub media anului trecut, de 86 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Deşi bursele internaţionale înregistrează scăderi, indicii locali au închis prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii pe plus. BETAeRO a avut cea mai mare creştere, de 1,34%, în timp ce indicele BET s-a apreciat cu 0,51%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 10,17 milioane euro, peste media anului curent. Acţiunile Nuclearelectrica (SNN) au asigurat peste 23% din valoarea tranzacţionată. Din indicele BET, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de titlurile Alro (ALR), 6,86%, Sphera Franchise Group (SFG), 3,23% şi Electrica (EL), 2,29%. Acţiunile a doar doi emitenţi au închis şedinţa de astăzi (n.r. ieri) în scădere: OMV Petrom (SNP), -1% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -0,78%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile Nuclearelectrica, ce au urcat cu 0,53%, până la preţul de 47,2 lei, în condiţiile unui rulaj de 11,69 milioane de lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) au crescut cu 0,19%, până la 2,62 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,02 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat acţiunile TeraPlast (TRP), al căror rulaj s-a ridicat la 3,6 milioane de lei, titlurile producătorului de materiale de construcţii având o apreciere de 2,23%, la preţul de 1,102 lei.

Acţiunile BRD-Gropue Societe Generale (BRD) au crescut cu 1,11%, la 18,14 lei, în condiţiile unei valori a transferurilor de 1,64 milioane de lei.

În Piaţa AeRO, titlurile Chimcomplex Borzeşti (CHOB) s-au apreciat cu 9,76%, până la 27 de lei, în condiţiile unui rulaj de 2,93 milioane de lei. La preţul de ieri, evaluarea bursieră a companiei se ridică la 8,23 miliarde de lei. Începând de săptămâna viitoare, acţiunile fabricantului de produse chimice se vor tranzacţiona în Piaţa Reglementată a BVB.

Indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,51%, până la 1.972,14 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni de la bursa noastră, a avut un avans de 0,52%, la 1.156,77 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Altur" (ALT): +15,00%

2. "Condmag" (COMI): +15,00%

3. "Carbochim" (CBC): +14,29%

4. "Alro Slatina" (ALR): +6,86%

5. "Romcab" (MCAB): +6,19%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Comcm" (CMCM): -9,55%

2. "Sinteza Oradea" (STZ): -7,27%

3. "Bermas" (BRM): -2,40%

4. "Transilvania Broker de Asigurare" (TBK): -2,17%

5. "Bittnet Systems" (BNET): -2,13%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro