Campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, câştigat de elevi focşăneni

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 23 aprilie 2024

Campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, câştigat de elevi focşăneni

English Version

Educaţia autohtonă are parte de un nou motiv de mândrie. Echipa de robotică AICitizen a Colegiului "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani a câştigat campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, care s-a desfăşurat la Houston, în Statele Unite ale Americii, a anunţat coordonatorul echipei, profesorul Tiberiu Oprea. Echipa focşăneană a ajuns în finală în alianţă cu alte două echipe, The Clueless din San Diego şi California şi Texpand din CapeTown, South Africa, AICitizen fiind echipa Căpitan. Tot în finală a ajuns şi o altă echipă din România, Ro2D2 din Ploieşti, care a a făcut alianţă cu RoboKings Aurum din Sunshine Coast, Australia şi Hawk - Richmond Hill, Ontario, Canada, ploieştenii fiind, de asemenea, echipa Căpitan a alianţei. Alianţa celor de la AICitizen a câştigat cu scorul de 400 la 374. Echipa AICitizen este formată din 12 elevi, Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ştefan Buşilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ştefania Găină, Rareş Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan şi Tudor Deian Bernovici, coordonaţi de profesorul Tiberiu Oprea. La campionatul mondial de robotică First Tech Challenge din SUA au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb