Abonament gratuit
Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”Videoconferinţa “FONDURI EUROPENE”
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

CÂT EŞEC ÎNCAPE ÎNTR-UN REFERENDUMCe a fost mai întâi, Vaticanul sau găina?

MAKE
Ziarul BURSA #Politică /

Michelangelo, Capela Sixtină

Michelangelo, Capela Sixtină

MAKE

O copită zdravănă străluceşte pe obrazul Bisericii Ortodoxe Române (iar pe copită scrie PSD), după invalidarea referendumului pentru familia definită prin uniunea dintre bărbat şi femeie, referendum pe care deşi l-a susţinut alături de PSD (partidul cel mai masiv), nu a reuşit să atragă decât 21,96% din electorat, o proporţie care este departe să reflecte audienţa credinţei religioase, ci mai degrabă lehamitea populaţiei faţă de o problemă pe care nu o are.

Cu o naivitate uimitoare, Biserica Ortodoxă Română a pus botul la aceas­tă temă de sorginte catolică, născută din neliniştea Papei Francisc, care, îngrijorat de diminuarea cuprinderii catolice a Europei, s-a gândit, să "modernizeze" Biserica.

Să o aducă în pas cu vremea (cum se zice), ceea ce, evident, este o socoteală de precupeaţă.

Cu acest scop, Papa a dat publicităţii "Amoris Laetitia", lucrare în care promovează acceptarea divorţului şi a homosexualităţii, provocând nedumeriri şi dispute crâncene în sânul ordinelor religioase.

Printr-o coincidenţă despre care e greu să crezi că este o coincidenţă, pe timpul celui de-al doilea Sinod (4-25 octombrie 2015) care pregătea "Amoris Laetitia", la 21 octombrie 2015, a avut loc, în România, semnarea documentelor de către Comitetul de Iniţiativă al Coaliţiei pentru Familie, în faţa notarului.

Colectarea semnăturilor de către Coaliţia pentru Familie a fost finalizată la 24 aprilie 2016, iar depunerea semnăturilor şi a dosarului de revizuire la Senat/Parlament a avut loc la 23 mai 2016.

Din acel moment, Referendumul pentru familia tradiţională a fost confis­cat de Liviu Dragnea, care, cum obişnuieşte domnia sa să mintă retardat şi eroic, a făcut din el o chestie de independenţă naţională faţă de occident, de înfruntare vitejească pentru neam şi credinţă, declarând la 20 aprilie 2018: "Eu am presiuni foarte mari, şi nu de acum, din partea socialiştilor europeni, să nu susţin acest referendum. Asta este ceva pentru mine nenegociabil. Este deasupra partidelor politice. Este ceva în care eu cred foarte mult şi în care milioane de români cred foarte mult".

Eşec, viteazule!

Coaliţia pentru Familie reproşează PSD-ului că nu a susţinut Referendumul.

PSD reproşează Bisericii Ortodoxe Române că nu a susţinut Referendumul.

Iar Biserica Ortodoxă Română, într-un comunicat apoplectic, ne spune că a luat cunoştinţă de refluxul credinţei în România:

"Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român".

Cred că ăla care a scris asta este un popă.

Îi răspund.

Nu, popo!

Nici până acum nu te-ai prins, problema "bărbat+femeie" ţine de cutumă, iar cutuma noastră nu se simte ameninţată de homosexualitate, aşa că nici pe departe ortodoxia nu s-a retras din neam, ba chiar dimpotrivă, neamul nu a reacţionat la o problemă catolică, pe care i-aţi pus-o prosteşte, în cârdăşie cu PSD.

Popii au răpit oameni din ogrăzile lor şi i-au dus cu maşina la circumscripţie să voteze (ştiu un caz de gospodină, care a fost luată pe sus de popă, deşi ea este ...atee!) - bravoooo!, aţi urcat de la 15%, la 21%.

PSD străluceşte în formă de copită pe obrazul Bisericii Ortodoxe Ro­mâne.

Eşecul Referendumului deschide calea care s-ar fi vrut închisă.

Asociaţia MozaiQ asertează, într-un comunicat:

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Constituţională spun răspicat prin decizii emise în ultimii ani că statul român trebuie să recunoas­că legal şi familiile formate din persoa­ne de acelaşi sex.

Statul român are obligaţia de a legaliza DE URGENŢĂ parteneriatele civile, pentru a asigura un cadru legal demn pentru toţi cetăţenii, inclusiv persoanele LGBT".

Cele patru iniţiale - LGBT - vin de la Lesbian, Gay, Bisexual şi Transsexual, minorităţi sexuale dezavuate de Biserica Ortodoxă Română, dând impresia că transpune în viaţă Poruncile Dumnezeieşti, dar impresia este falsă.

Privitor la gay (şi implicit, bisexualul masculin), Biblia cuprinde o Poruncă, de interzicere.

Interdicţiile sexuale (25) par să fie mai numeroase în lista celor 613 Porunci Dumnezeieşti, sistematizată din Tora, de Rambam (Moses ben Maimon - Maimonides), în secolele XII-XIII, decât cele (18) menţionate în Capitolul 18, din Leviticul Bibliei ortodoxe.

Diferenţa n-ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că nu se ştie cum au numărat autorii Mishnei ca să decreteze că Tora cuprinde 613 Porunci (la care au mai adăugat 7, formulate de rabinii antici, ca să le dea numărul perfect de 620 de Porunci); timp de un mileniu după aceea, exegeţii s-au tot contrazis cu privire la care Porunci sunt originale şi care sunt derivate sau similare, astfel că le-au rezultat când mai multe, când mai puţine şi a trebuit să se nască genialul Rambam, ca să ne livreze lista celor 613, care astăzi pare să fie unanim recunoscută, în iudaism.

Dar, amândouă se referă la "gay", în Leviticul, Capitolul 18; 22:

- Vechiul Testament (ortodox):  "Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune."

- Tora: "Să nu comiţi sodomie cu un bărbat."

Ceea ce este oarecum uimitor, este că în nici o variantă a textului sacru, nu există vreo Poruncă care să îi interzică femeii relaţiile sexuale cu femei; nu are voie cu găini, cu măgari şi cai, dar Biblia nu suflă nici o vorbă despre les­biene.

Eu n-am văzut.

Dacă găsiţi interdicţia pentru les­biene din Biblie, vă rog să mi-o semnalaţi.

În schimb, dacă ea nu există, atunci avem o coliziune între această absenţă a interdicţiei, (care favorizează religios lesbienele, în dauna homosexualilor) şi Constituţia României: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." (Art. 16/(1))

Poate că Dumnezeu va fi dat şi o Poruncă împotriva lesbienelor, dar este posibil să o fi şters cineva, pe şest, fără nici un referendum.

În consideraţiile finale, mă văd silit să observ că primul bărbat, conform Bibliei, nu s-a născut din femeie.

Hait!

Opinia Cititorului ( 40 )

  1. Papa Make! este gresit: Nu, popo! ; este popa, nu popo.

    ... 

    1. Maestrul a spus adevarat. Exista un film cu haiduci unde un membru al grupului der profesie preot este apelat exact ca in textul pe care il comentati

      Ai memorie buna! Cred ca era vorba de Caragiu.

      Domnule Make, esti haiduc sau intelectual?. 

      Are we human or are we dancer?

      nu un haiduc intelectual. Are o valoare enorma

      Si saltimbacii sunt dansatori, nu?. Decidete. 

      sau ceva de genul

      SaltimbaNc...

      sau ceva de genul.... 

      Da, Make poate fi si haiduc.Daca-l urcam pe cal il intrece pe Florin Piersic, acesta scuipa seminte, Make scuipa minciuni cu popi si atee. 

    ...

    Au fost să vadă Psd pe ce lume se bazează la prezidențiale?

    Nimeni din presă nu s-a prins? 

    Coincidenta să fie ca mai apare un partid ex-socialist cu denumire de televiziune? 

    Cu 20 la sută se votează un Parlament atunci de ce acest vot nu e valabil? 

    După reacția celor din Parlamentul European România s-a europenizat?

    Sultanul, regele cate soți avea si cate amante? 

    1. Behehe?

      Behehe? 

      Behehe?

      Beh ehe? 

      Prindeti-l; toamna se taie berbecii, sunt buni la protap sau pentru pastrama.

      Ocazie sa scapam de berbeci. 

      Analfabetule, nu-ti mai forta creierul, ca cedeaza!

    Imi pare rau Make, dar pari a omite faptul ca acest exercițiu are ca tema principala testarea unei combinatii electorale: câți oameni , câte voturi se obțin și câte voturi se pot măslui peste noapte de catre echipa electorala PSD&BOR. Și cum politichianul roman joaca intotdeauna la doua capete, obiectivul 2: ce prevederi constitutionale am mai putea schimba cu Parlamentul, daca ne iese schema. Penibil!

    1. Salut Virgil!

      Traiasca vechea garnitura!

      Ai dreptate, nu m-am gindit, dar nu m-am gindit, pentru ca imi imaginez ca, in 28 de ani, sistemul a fost deja rulat de citeva ori si ca deja vor fi fost eliminate toate bag-urile. Dar, da, asa e, o repetitie nu strica niciodata, daca nu provoaca efecte similare cu cele din "Reconstituirea", filmul lui Lucian Pintilie. 

      Curtea Constituțională în decizia nr. 3/2012: „Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.”

      Bună dimineața, drag prieten. Amintește-ți proverbul cu lupul, părul și năravul. Intre PSD și BOR nu știu care-i exact lupul, dar teamă-mi este că amândoi, în masură egală.

      Excelent articol, Make :-)

      Vezi totuși că o "eroare" se scrie "bug".

      Nu știu cum se pronunță :-) 

      Se pronunta cum am scris eu si probabil ca se scrie cum spui tu.

      Multumesc! 

      Ceva vaselina; trebuie unsa vechea garnitura. Cam scartaie. 

    Make ai vazut tu ateea alergand prin gradina cu popa dupa ea sa o prinda sa o aduca la vot?

    1. Sigur nu a fost acolo ca ar fi alergat si el prin gradina si o salveze pe biata atee de la supliciul de a merge la referenduul pentru famile.

      Asta este un film de Emir Kusturica.

      In cel vazut de mine, uimita, gospodina si-a pus mina la gura si de rusine, s-a urcat in masina si a plecat cu popa. A bagat in urna un buletin alb, dar si-a salvat rusinea ca nu-i credinciosa. 

    Lipsa interdicției vs lesbianism are, poate , legătură cu faptul că nu schimbul de plăceri era obiectul interdicției ci pierderea samantei.

    De aici si interdicția împotriva masturbării. 

    Pe vremea aceea spermatozoidul nu fusese scos la lumină (l-a arătat lumii ,dacă nu mă insel, un olandez, usier la un tribunal si pasionat de lentile) 

    Si nu se cunoștea numărul lor enorm. 

    Sămânța era deci bunul care nu trebuia risipit.

    1. Vezi "Every Sperm is Sacred", in "Monty Python's The Meaning of Life".

      Mai degraba absenteismul inseamna:ramane cum a fost.

      Se cam incurajeaza tacit neprezentarea la vot pe motiv de mare curaj civic Nu era mai clar daca se vota eventual cu NU ca sa "ramana tot cum a fost" si sa nu ne mai trezim (tot pe banii nostri) ca procesul se va relua ? Inca nu s-a invatat ca viitoarele curajoase civice iesiri in strada nu pot schimba deciziile unor factori de putere alesi minoritar, favorizati de aceasta neprezetare ?

    PSD arunca banii pe consultanti de 2 lei si referendumuri de zeci de milioane de euro.S-au inconjurat de behehe si nu au vazut ce spun adevaratii specialisti in psihologia poporului roman.Daniel David , il citez sa nu zica cineva ca inventez informatia , sustine ca PSD nu a luat in calcul ca 20-25% din familii sunt monoparentale si ca romanii au alergie la concentrarea puterii sociale , la ideea de mare sef care sa le spuna mars ma la vot ca asa vreau eu.Au crezut ca e suficient sa sperie lumea ca vin homo si le iau copiii si la apelul marelui lider si al BOR lumea se va incolona sa salveze copiii.Jalnic ...

    1. Aiureli.! " Problema barbat-femeie 'nu tine (numai ) de cutuma si nici de Biblie ,Tora ,sau alte scrieri intelepte sau pretins intelepte ! Eatine ,pur si simplu de Natura care ,in adevarata ei "intelepciune " nu promoveaza fenomene care distrug sau obtureaza viata.Orice fenomen contrar vietii ,-in sensul perpetuarii speciei - este o anomalie care trebuie ,pecat posibil ,limitata cu buna credinta si intelegerea necesara unui pacient si nu transformata intr-un motiv de mandrie obraznica si agresiva .

      Daca ar fi fost aiureli, atunci nu ai fi admis nicidecum conditionarea cutumiara a comportamentului sexual omenesc.

      Dar o admiti, sustinind, doar, ca nu este exclusiva. 

      Prin urmare nu sint aiureli si te contrazici. 

      Tora, Biblia si Coranul (care intersecteaza Tora) sint scrieri care stimuleaza intelepciunea, independent de orice ar sustine careva. 

      Metafora ta privitoare la "intelepciunea naturii" dezvaluie ca nu ti-ai definit termenul de "intelepciune" (capacitate superioară de înțelegere și judecare) lacuna pe care intemeiezi pretentia sa desprinzi o norma sociala din ceea ce crezi tu ca este "intelepciunea naturii". 

      Pune mina pe o carte inteleapta!  

      Citeste-o!

      Poruncile nu le formulezi tu. 

      Natura , zici bine.Dar gandeste-te ca populatia creste excesiv in raport cu resursele deci tocmai natura s-ar putea autoregla prin homosexualitate :) Mai putine cupluri normale = mai putini copii

    Foarte unusual context pentru ilustratia Creazione di Adamo, congratulations celui care a făcut alegerea!

    1. Ce cotcarie amuzanta (dar profitabila) -sa iei ghilimelele de la ""intelepciune " si sa le muti la "intelepciunea naturii" nivelandu-ti astfel terenul pentru argumentatia subtirica .Cat priveste indemnul amical din final mie nu mi se pare ca ti-a folosit prea mult .Adio !

      Bizara reactie!

      Expresia ta este: „Natura care ,in adevarata ei "intelepciune " ”... 

      Expresia este izomorfa cu "intelepciunea naturii", mai ales daca exista precizarea ca te-ai exprimat metaforic, asa cum eu am precizat. 

      Daca e vreo "cotcarie" aici, atunci ea iti apartine, pentru ca dai impresia ca argumentezi riguros, folosind, de fapt, metafore. 

      De altfel, acest mesaj 8.1., pe care l-ai adresat in mod gresit, ca replica la mesajul 8., (de fapt, vrei sa raspunzi la 7.2.), in afara de "adio", este alcatuit integral din intelegeri si impresii gresite.

      La buna vedere! 

    Nu stiu.. lumea vorbeste de boicot. Eu inclin sa cred ca e vorba de indolenta si nesimtire. Romanul, cand are burdahanul plin, uita ca are o responsabilitate sociala si, cu atat mai putin una morala, etica.

    1. si bataie de joc de partea cealalta. In loc sa faca referendum asupra rdeventelor sau Euro ne intereseaza daca e constitutional sa ne maritam sau sa ne insuram conform dexului. Pai cine se insoara in afara der Fat Frumos si cine se marita in afara de Ileana Cosanzeana.

    Nu e subiect in tara asta care sa nu dezbine oamenii. :) De la traseul autostrazilor sau plantatul pomilor, pana la cine trebuie sa antreneze nationala si de ce BNR tine cursul (pentru unii prea sus pentru altii prea jos) sau extradarea lui Udrea imediat se formeaza cel putin 2 tabere care incep iuresul pe tv si saituri. E un consum imens de energie (si baterie pentru mobil) si timp pentru fiecare subiect in timp ce banii europeni stau degeaba prin sertarele de la Bruxelles, schimbam macazurile la tramvai cu mana si circulam cu tramvaie din 1800. Bashca aglomeratia si mizeria din Otopeni, Gara de Nord (care de fapt e Centrala) si lipsa canalizarii din tara si de trenuri. De scandalul legii off-shore am zis? Cred ca mi-a scapat :)

    1. Te-ai mutat mai sus?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
Nuclearelectrica

Curs valutar BNR

19 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5464
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3917
Gram de aur (XAU)Gram de aur254.7806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
ROMANIAN ENERGY DAY 2020
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie