Chisăliţă, AEI: "Criza gazului din Europa, face ca energia regenerabilă să substituie gazul"

Macroeconomie / 20 martie

Chisăliţă, AEI: "Criza gazului din Europa, face ca energia regenerabilă să substituie gazul"

În contextul crizei energetice, UE a sporit şi a accelerat instalarea de tehnologii în domeniul energiei din surse regenerabile, ceea ce a consolidat aprovizionarea cu energie a UE şi stă la baza eliminării pe termen lung a importurilor de combustibili fosili din Rusia, se arată într-un comunicat al lui Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI, remis redacţiei. Pe baza REPowerEU, UE a adoptat Regulamentul privind autorizarea, care a simplificat şi a accelerat procedurile de autorizare a energiei din surse regenerabile axându-se pe anumite tehnologii şi proiecte care au cel mai mare potenţial de implementare rapidă, cum ar fi energia solară fotovoltaică (PV) în cadrul unor structuri artificiale şi pompe de căldură, precum şi retehnologizarea, conform sursei.

În 2022, au fost instalate în Europa noi capacităţi de energie din surse regenerabile cu o putere totală de 57 GW, în principal în turbine eoliene şi parcuri fotovoltaice. În ambele sectoare, se înregistrează o creştere a capacităţii cu cca 50 % faţă de anul 2021, se mai arată în comunicat.

Acest fapt a contribuit la acoperirea producţiei scăzute de energie hidroelectrică din anul 2022 (12 % din producţia totală de energie electrică). În anul 2023 producţia de hidroelectricitate s-a redresat la nivelurile medii de dinainte de anul 2022, ca urmare a creşterii cantităţii de precipitaţii şi a nivelurilor mai ridicate ale rezervelor de apa cu care s-a ieşit din iarnă, potrivit sursei.

În sectorul încălzirii din surse regenerabile, utilizarea pompelor de căldură a crescut cu 39 % faţă de anul 2021. Piaţa energiei termice solare a crescut cu aproape 12 %. Producţia de energie electrică din biocombustibili solizi a fost stabilă, reprezentând aproximativ 3 % din producţia totală de energie electrică (2,9 % în 2020 şi 3,1 % în 2021), adaugă sursa.

Potrivit Chisăliţă, AEI: "Analizând împreună energia pentru producerea de energie electrică şi termică, principala sursă de energie regenerabilă din UE rămâne bioenergia (aproximativ 60 %).

Se poate constata că ponderea surselor de energie regenerabilă în mixul energetic a crescut considerabil în cursul anilor 2022 şi 2023, iar UE a convenit să accelereze utilizarea surselor de energie regenerabilă, cu un obiectiv de 42,5 % în mixul energetic al UE până în 2030, precum şi obiectivul ambiţios de a atinge 45 %".

În anul 2023, energia nucleară a generat aproximativ 24 % din totalul energiei electrice produse în UE (23 % în 2022; 26 % în 2021). Centralele nucleare din UE sunt îmbătrânite, şi acestea vor trebui să fie înlocuite sau completate cu noi tehnologii nucleare avansate, cum ar fi reactoarele modulare mici, adaugă sursa.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a adoptat măsuri de îmbunătăţire a mediului de investiţii pentru funcţionarea pe termen lung şi pentru construcţia de noi capacităţi de producţie a energiei regenerabile. În această situaţie, statele membre în care energia nucleară face parte din mixul lor energetic trebuie să ia decizii în timp util cu privire la investiţiile în exploatarea pe termen lung a centralelor nucleare existente şi să aducă îmbunătăţiri adecvate în materie de securitate şi eficienţă, conform datelor AEI.

Comisia şi Agenţia de Aprovizionare a Euratom, în strânsă colaborare cu toate părţile interesate relevante din statele membre în cauză şi cu partenerii internaţionali care împărtăşesc aceeaşi viziune, şi-au intensificat totodată eforturile de încurajare a diversificării continue a aprovizionării cu combustibil nuclear şi a furnizării serviciilor legate de ciclul combustibilului nuclear, cu scopul de a se orienta către furnizori mai fiabili din afara Rusiei, se mai arată în comunicat. Obiectivul este de a atenua riscurile din unele state membre în legătură cu dependenţa de aprovizionarea cu combustibil nuclear din Rusia şi de serviciile legate de ciclul combustibilului, precum şi de piesele de schimb şi de întreţinere, prin asigurarea disponibilităţii combustibililor şi a surselor nucleare alternative, transmite preşedintele AEI.

Dacă în urmă cu 20 ani gazele începeau înlocuirea cărbunelui în mixul energetic al Europei, prima criza a gazelor din anul 2011, aducea începerea substituirii gazelor cu energia regenerabilă. Această tendinţă s-a accentuat după a doua criză a gazelor din anul 2022 şi prognozele arată că această tendinţă se ve menţine şi în viitor, informează Chisăliţă, potrivit comunicatului.

Într-un studiu realizat recent, se preconizează că în următorii 5 ani această tendinţă se va menţine, nu atât pentru a înlocui propriu-zis cantităţile de gaze gazele naturale, ci mai degrabă pentru a acoperii cererea suplimentară de gaze naturale care se preconiza că va fi folosită pentru a înlocui cărbunele şi alte forme de energie, transmite sursa. Cu alte cuvinte energia regenerabilă a venit să înlocuiască cărbunele/produsele petroliere/lemnul, care se preconiza că va fi înlocuit cu gaze naturale. Această situaţie a fost completată în ultimii ani cu înlocuirea gazelor ruseşti cu LNG adus în special din SUA, arată datele comunicatului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. criza artificiala a gazului din europa!

    robinetii se inchid speculativ ca sa impinga pretul si sa pastreze marja de profit! 

    e destul gaz pentru toti... unii au si 9 ani de rezerva fara a mai exploata..si tot specula se face! 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8883
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.6146

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb