CÎŢU ÎI TRIMITE PE SOCIAL-DEMOCRAŢI LA BRUXELLES Alocarea bugetară pentru plata pensiilor încinge spiritele în coaliţia de guvernare

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 2 februarie 2022

Alocarea bugetară pentru plata pensiilor încinge spiritele în coaliţia de guvernare

Florin Cîţu, preşedintele PNL, le sugerează partenerilor social-democraţi din coaliţia de guvernare să plece la Bruxelles şi să renegocieze ei cu reprezentanţii Comisiei Europene Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în ceea ce priveşte reformarea sistemului public de pensii. PSD doreşte creşterea procentului până la 11,7% din PIB pentru pensii dar acest lucru necesită o renegociere a PNRR - unde este prevăzut doar 9,4% din PIB - cu oficialii de la Bruxelles.

"Trebuie să clarificăm câteva lucruri. PNL a făcut, nu doar a vorbit, cea mai mare majorare de pensii din istorie. În ce priveşte renegocierea, trebuie vorbe nu fapte. Cine are puterea să convingă Comisia, să nu mai stea în România, să plece să negocieze pentru că pierdem timp. Eu când am avut nevoie să negociez pentru PNRR, m-am urcat în avion şi am plecat să negociez; aşa se fac lucrurile. Avem două jaloane importante: legea salarizării şi un impact al viitoarei legi, avem un jalon pe pensii şi aş vrea să discutăm mai mult despre cum creăm locuri de muncă; e foarte mult de muncă la Ministerul Muncii", a declarat, ieri, Florin Cîţu.

Referitor la creşterea ponderii în PIB a sumelor alocate pentru plata pensiilor, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan susţine că invocarea de către social-democraţi a renegocierii PNRR ascunde problemele existente, cum ar fi riscul de nesustenabilitate pe termen mediu a sistemului de pensii din cauza unui cumul de factori, inclusiv depopularea accelerată pe fondul plecării din ţară a unui număr mare de tineri.

"România a alocat constant în ultimii ani, inclusiv în perioada mandatelor PSD de la Muncă în jur de 8% din PIB. Faptul că acum unii spun că nu pot creşte pensiile pentru că în PNRR este un plafon de 9,4% din PIB pentru pensii este un joc politic nedemn făcut pe seama pensionarilor.

Ca să înţelegem, faptul că nivelul cheltuielilor cu pensiile este de maxim 9,4% din PIB nu înseamnă că pensiile nu vor creşte, ci că vor creşte în funcţie de creşterea PIB", a afirmat Raluca Turcan.

Fostul ministru al Muncii a prezentat şi o situaţie a alocărilor pentru pensii în ultimii zece ani. Astfel, din informaţiile oferite de doamna Turcan reţinem că: în anii 2012 şi 2013 (mandatul Marianei Câmpeanu în fruntea Ministerului Muncii) alocarea pentru pensii a fost de 8,7 şi 8,3% din PIB; în 2014 şi 2015 (ministrul Muncii - Rovana Plumb), alocarea bugetară pentru pensii a fost de 8,2% şi 8,1% din PIB; în 2016 (ministrul Muncii - Dragoş Pîslaru), alocarea pentru pensii a coborât la 7,9% din PIB; în 2017 şi 2018 (ministrul Muncii - Olguţa Vasilescu), alocarea pentru pensii s-a menţinut aproape la nivelul din 2016 - 8% şi respectiv 7,9% din PIB; în anul 2020, sub ministrul liberal Violeta Alexandru, procentul a scăzut la 7,5% din PIB, în timp ce în 2021, a fost atinsă valoarea de 8,1% din PIB:

Fostul ministru liberal al muncii a mai adus în discuţie şi faptul că, în timp ce ministrul Muncii, Marius Budăi atribuie contractul cu Banca Mondială pentru consultanţă în reformarea sistemului public de pensii, colegii săi din PSD critică deja acest contract, în loc să se ocupe de găsirea unor soluţii optime pentru reforma inclusă în PNRR în acest domeniu.

Marius Budăi, ministrul Muncii, a transmis, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că la discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis la începutul anului, a susţinut că majorarea pensiilor "este o necesitate", "inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9,4% din PIB", menţionat în PNRR.

"Creşterea pensiilor este o necesitate, iar PSD a pus în programul de guvernare acest lucru. A fost o discuţie la Cotroceni la începutul anului în care am susţinut exact acest lucru, inclusiv din perspectiva renegocierii acelui procent de 9,4% din PIB pus din pix de domnul Ghinea de la USR. Domnul Iohannis s-a interesat de acest lucru. Din punctul meu de vedere, ca ministru al Muncii, nu voi renunţa sub nicio formă la creşterea pensiilor şi rezolvarea inechităţilor din sistem. Nu avem voie să lăsăm ca acţiunile fără logică ale USR, din PNRR, să afecteze milioane de pensionari. Este obligaţia noastră să apărăm drepturile pensionarilor", arată ministrul Marius Budăi, conform comunicatului de presă citat.

Referitor la renegocierea PNRR cu privire la acest aspect, Marius Budăi a declarat, recent, pentru Realitatea Plus: "Renegocierea nu este un moft. Acum, in România, cheltuielile doar cu pensiile din sectorul public, pe baza de contributivitate, sunt 8%. În acest buget de 9,4%, mă aşteptam ca într-un document oficial să fim profesionişti. Există indemnizaţii de serviciu stabilite şi plătite prin legi speciale şi pensii militare. Toate, puse în procentul de 9,4%, nu se încadrează. Trebuie doi paşi la asumarea inechităţilor: legea, noi avem legea 127, specialiştii spun că e bună, dar pasul doi e impactul bugetar, care nu se va încadra niciodată în procentul de 9,4. Mai mult, avem asumat cu Comisia Europeană şi reducerea excluziunii sociale. (...)Trebuie să înţelegem că nu ne gândim să modificăm PNRR în structura lui. Avem jaloane, le îndeplinim, unele le vom îndeplini mai devreme de luna martie. Vom începe discuţiile cu Comisia Europeană. Am discutat de multe ori cu premierul Nicolae Ciucă şi a agreat această idee".

Legat de procentul din PIB alocat plăţii pensiilor, premierul Nicolae Ciucă a amintit, ieri, că la discuţia de la începutul anului pe care membrii guvernului au avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, s-a căzut de acord că 9,4% "nu ar fi suficient", dar că s-a stabilit demararea procesului de reformă a pensiilor în general.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. S - a mega destupat după atunci ....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb