CNIPMMR:Antreprenorii nu se opun unui salariu minim de 3000 lei

I.GHE.
Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie

Florin Jianu

Florin Jianu

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) susţine majorarea salariului minim la 3.000 de lei, însă propune ca acest lucru să se întâmple în primăvara anului 2023, a declarat, ieri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului, cu prilejul lansării Cartei Albe a IMM-urilor pentru anul 2022.

"Ca să fie foarte clar pentru toată lumea, Consiliul Naţional al IMM-urilor susţine creşterea salariului minim la 3.000 lei, ca să nu mai existe discuţii în acest sens. Ba să ştiţi că, de-a lungul timpului - îi văd aici pe partenerii de dialog social - din păcate noi am fost mai curajoşi în susţinerea creşterii salariului minim pe economie de multe ori şi am fost parteneri serioşi în acest sens, pentru că înţelegem nevoile angajaţilor. Suntem de acord cu majorarea salariului minim dar cu câteva condiţii, legate intrinsec de ce se întâmplă cu energia şi cu costurile, pentru că dacă vor fi mari costurile nu ştiu cine va mai putea creşte salariile după o iarnă extrem de grea. Am venit cu propunerea ca poate majorarea salariului minim să nu aibă loc de la 1 ianuarie, ci să ieşim din iarnă şi să-l creştem după lunile de iarnă şi să ne asumăm cu toţii această creştere", a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

O altă propunere a CNIPMMR este reaşezarea taxelor şi a impozitelor, dar menţinerea contribuţiilor la nivelul salariului actual, pentru ca "să ajungă efectiv mai mulţi bani în mână la angajaţi", potrivit reprezentantului antreprenorilor mici şi mijlocii din ţara noastră.

Amintim că reprezentanţii coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR dezbat în această perioadă mai multe variante de majorare a pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie 2023, cifrele urmând sa fie incluse în legea bugetului de stat pentru anul viitor. Salariul minim ar urma să fie majorat la 3.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu se opun dar nici nu-l vor! Cum sa-si ia de la gura, sa renunte ei la vile, vacante si masini scumpe!

    Daca te iei dupa patroni , nu la primavara , peste o suta de ani , si tot ei se pling ca umbla cu limba scoasa dupa oameni .

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro