CONFERINŢA BURSA: "ROLUL BĂNCILOR ÎN RESTRUCTURAREA COMPANIILOR"/ MIHAI IONESCU, ANEIR: "România are o mare criză de finanţare"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 decembrie 2013

"România are o mare criză de finanţare"

Ţara noastră trece printr-o mare criză de finanţare, a spus Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), subliniind: "În primele nouă luni ale acestui an, am înregistrat o creştere substanţială a exporturilor, în condiţiile în care 20% dintre exportatori au renunţat să mai fie activi pe piaţa mondială. România nu are o criză de comenzi externe, România are o mare criză de finanţare. Băncile se plâng că românii le-au dat ţeapă, scoţând în evidenţă nivelul creditelor neperformante, dar nu calculează nimeni cât au câştigat instituţiile bancare din creditele date în perioada de boom".

Potrivit lui Mihai Ionescu, speranţa oamenilor de afaceri este ca Ministerul Finanţelor Publice să prevadă, în buget, bani pentru capitalizarea băncilor de stat: "Pentru 2014 nu avem niciun ban prevăzut în buget pentru capitalizarea celor două bănci de stat. Autorităţile trebuie să întăreas­că băncile prin capitalizare şi prin fonduri de garantare".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb