Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

CSALB:"Cererea de ştergere din Biroul de Credit reduce capacitatea de negociere"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Nici solicitările ce fac referire la creanţe care au fost cesionate, credite acordate prin programul Prima Casă şi plata primei de stat nu au şanse mari de negociere

Cererile transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB) ce au ca obiect ştergerea din Biroul de Credit, creanţe care au fost cesionate, credite acordate prin programul Prima Casă şi plata primei de stat reduc semnificativ capacitatea de negociere a comercianţilor, apreciază specialiştii din cadrul CSALB.

Aceştia arată: "Consumatorii solicită radierea datelor din Biroul de Credit. Solicitările de acest tip au numeroase justificări, inclusiv de natura celor prevăzute de Regulamentul General privind Protecţia Datelor cu caracter personal (implementat din data de 25 mai 2018).

Biroul de Credit este o societate pe acţiuni, membră a Asociaţiei Europene a Birourilor de Credit (ACCIS). Activitatea acestui Birou este reglementată şi de Decizia nr.105/2007 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Pentru ca raportarea la Biroul de Credit să fie corectă este necesar ca suma neachitată să fie mai mare de 30 lei (sau echivalentul în valută), iar întârzierea la plata ratelor să fie mai mare de 30 zile. În acest caz, creditorul (banca) va transmite către Biroul de Credit informaţii referitoare la sumele restante, categoria de întârziere, data primei restanţe şi/sau informaţii referitoare la deschiderea procedurii de dare în plată, numai după notificarea consumatorului cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte.

În cazul în care înscrierea este făcută corect, cu respectarea condiţiilor de mai sus, debitorul rămâne înscris în Biroul de Credit pentru o perioadă de patru ani.

CSALB poate fi sesizat cu cereri de acest tip, însă băncile au acceptat să intre în proceduri de conciliere cu un astfel de obiect ori au soluţionat direct problema sesizată de consumatori, doar în situaţiile particulare în care au existat erori cu privire la înscrierea în Biroul de Credit".

Reprezentanţii CSALB au transmis şi informaţii legate de cererile care au ca obiect creanţele cesionate. Aceştia subliniază: "Există situaţii în care contractele încheiate cu instituţiile bancare sau nebancare au fost cesionate către societăţi de recuperare creanţe (ce au sediul atât în România, cât şi în afara ţării) sau către instituţii bancare din afara teritoriului României.

Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015, care stă la baza înfiinţării şi funcţionării CSALB, «Centrul SAL are misiunea de a organiza soluţionarea, prin proceduri SAL, a litigiilor dintre consumatori (...) şi comercianţii a căror activitate este reglementată, autorizată şi supravegheată/monitorizată de Banca Naţională a României, precum şi sucursalele comercianţilor ce desfăşoară activităţi pe teritoriul României în domeniul bancar».

Societăţile de recuperare creanţe, precum şi instituţiile bancare din afara teritoriului României nu au activitatea reglementată, autorizată, supravegheată/monitorizată de Banca Naţională a României.

În cazul sesizărilor ce au ca obiect litigii unde a operat cesiunea de creanţă există o limitare legală impusă chiar de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015. Doar printr-o modificare legislativă pot fi ajustaţi anumiţi parametri ai aces-tei tipologii de solicitări din partea consumatorilor".

Referitor la cererile care au ca obiect creditele de tip Prima Casă, CSALB arată: "Dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă şi ale Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima casă. Acest tip de credit beneficiază de garanţia Statului Român, garanţie acordată prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Costurile acestui tip de credit, comisioane, dobânzi şi alte taxe, sunt reglementate de legea specială.

CSALB poate fi sesizat cu cereri de acest tip, însă marja de negociere este cvasi-inexistentă, întrucât nu se poate interveni în contract pentru modificarea comisioanelor sau a dobânzii aplicabile".

Şi despre solicitările care au ca obiect plata primei de stat CSALB a făcut precizări, menţionând că acest sistem a fost gândit ca mecanism de economisire şi creditare şi a fost sprijinit de stat pentru a se obţine dezvoltări în domeniul locativ. "Dispoziţia legală aplicabilă este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Ca urmare a unor activităţi de control efectuate de către Curtea de Conturi a fost suspendată plata primelor de stat. Prin setul de măsuri la care au fost obligate instituţiile de credit (de profil), plata primei de stat a fost condiţionată de justificarea folosirii în scop locativ a sumelor, indiferent de durata de timp în care s-a efectuat economisirea.

Băncile vizate de măsura adoptată de Curtea de Conturi au fost puse în imposibilitatea de a acorda prima de stat, întrucât statul nu a mai virat sumele aferente primelor de economisire după decizia Curţii de Conturi. Aşadar, acest tip de solicitare poate fi adresată CSALB, însă comercianţii au refuzat constant să intre în proceduri SAL cu un astfel de obiect, întrucât decizia de suspendare a plăţii primelor de stat nu aparţine băncilor, ci a fost o măsură impusă de Curtea de Conturi şi menţinută/confirmată de instanţele de judecată".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie