CURTEA DE APEL MENŢINE DECIZIA TRIBUNALULUI: Nuclearelectrica nu datorează Hidroelectrica despăgubiri de 40,8 milioane de lei

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 decembrie 2016

Curtea de Apel a menţinut, săptămâna trecută, decizia Tribunalului Bucureşti din 2015, conform căreia Nuclearelectrica nu datorează Hidroelectrica despăgubiri de 40,8 milioane de lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acţionarii şi investitorii că în sedinţa publică din data de 9 decembrie 2016, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul promovat de Hidroelectrica împotriva sentinţei civile nr. 6860/2015 prin care Tribunalul Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al SPEEH Hidroelectrica şi a respins acţiunea formulată de aceasta ca fiind prescrisă", potrivit raportului citat.

Nuclearelectrica a reamintit că dosarul nr. 13275/3/2015 a avut ca obiect acţiunea în pretenţii a Hidroelectrica Bucureşti împotriva SNN, şi anume "obligarea pârâtei la plata către Hidroelectrica a sumei de 40.812.717 lei, reprezentând pierdere suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ per MWh mult mai mic decât preţul la care a fost achiziţionată de la alt producător de energie nucleară."

De asemenea, Hidroelectrica a solicitat "obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de către Hidroelectrica prin vânzarea cantităţii totale de 1.044.605 MWh (profitul net), calculat conform reglementărilor ANRE" şi obligarea "la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă".

Hidroelectrica pretindea despăgubiri de 40,8 milioane de lei, pentru prejudicii create de o serie de contracte bilaterale încheiate între cele două companii de stat în anii 2009-2011. Prejudiciile au fost constatate de o inspecţie a Curţii de Conturi, care a cerut Hidroelectrica să recupereze suma.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb