Datoriile ruşilor la bănci: 10.000 miliarde ruble

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 decembrie 2013

Suma totală de bani pe care ruşii o datorează băncilor va ajunge la 10.000 de miliarde ruble (300 miliarde dolari) la sfârşitul acestui an, anunţă cotidianul Vedomosti, citând datele băncii centrale de la Moscova.

Publicaţia arată că un "boom" al creditelor de consum în Rusia, în acest an, a stârnit temeri că piaţa s-ar putea supraîncălzi, oficialii avertizând în privinţa unei posibile volatilităţi financiare, dacă această tendinţă nu va fi ţinută sub control.

Aproape jumătate din cele 10.000 de miliarde de ruble datorate băncilor sunt împrumuturi de consum negarantate, potrivit afirmaţiilor şefului departamentului de reglementare financiară din banca centrală, Vasili Pozdişev. Valoarea creditelor retail din Rusia a crescut cu 24,3% anul acesta, notează Vedomosti.

"Creditele de consum ar putea deveni mai degrabă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare, decât un motor de creştere", a avertizat recent, într-un discurs în Parlament, Elvira Nabiullina, preşedintele Băncii Rusiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb