DIN CAUZA GERULUI,  Pierderi însemnate pentru circa 30.000 de ha însămînţate cu grîu

Ziarul BURSA #Materii Prime / 30 ianuarie 2006

Gerul din ultima săptămînă ar putea aduce pierderi însemnate pentru circa 30.000 de ha însămînţate cu grîu în toamna anului trecut, în judeţele din sudul ţării, a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur. "Deocamdată sîntem în proces de evaluare a pagubelor apărute în urma îngheţului din ultimele zile, fenomenul continuînd să ne creeze probleme mai ales în sudul ţării, în judeţele, Galaţi, Brăila şi Călăraşi, unde lipseşte stratul de zăpadă", a precizat Flutur. Potrivit ministrului agriculturii, pierderi importante s-ar putea înregistra şi la rapiţă, care este mai sensibilă la ger, dar deocamdată nu există evaluări la zi. Ministerul Agriculturii centralizează în prezent datele referitoare la culturile agricole afectate de îngheţ, iar Institutul Fundulea urmează să obţină date privind starea de vegetaţie a culturilor de la staţiunile de cercetare din ţară. Gradul de calamitare a culturilor depinde în mare măsură de perioada în care a fost însămînţată, de tehnologia aplicată, dar şi de calitatea soiurilor folosite. Din această cauză, dar şi datorită absenţei stratului de zăpadă este posibil să se înregistreze pierderi însemnate la culturile de grîu, rapiţă, orz sau orzoaică, apreciază specialiştii.

În toamna anului trecut, au fost însămînţate 2,1 milioane de hectare cu grîu, 160.000 hectare cu orz, 54.000 hectare cu orzoaică şi 175.000 hectare cu rapiţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0979
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4111
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8820
Gram de aur (XAU)Gram de aur721.9548

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb