DUPĂ PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DE LA LANSAREA OFERTEIInteres scăzut pentru titlurile Fidelis, faţă de oferta anterioară

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 08 martie

Titlurile de stat Fidelis destinate populaţiei au cumulat în prima săptămână de la lansarea ofertei subscrieri totale de 169,4 milioane de lei, cu mult sub subscrierile din prima săptămână a ofertei trecute, între 9 şi 13 noiembrie 2020, de aproximativ 488 milioane de lei.

Declinul apare într-un context în care dobânzile oferite de stat populaţiei au scăzut pentru toate cele trei emsiuni. De pildă, cele denominate în euro cu maturitatea de cinci au o dobândă anuală de 1,55%, în timp ce pentru emisiunea anterioară, titlurile echivalente purtau o dobândă de 1,85%. La finele săptămânii trecute, titlurile Fidelis denominate în euro strânseseră subscrieri de 14,5 milioane euro (70,8 milioane lei), conform datelor casei de brokeraj TradeVille, faţă de circa 55 milioane euro subscrieri pentru titlurile Fidelis în monedă europeană în intervalul 9 - 13 noiembrie.

Pentru cele în lei cu scadenţa de un an şi dobânda de 2,85% au fost înregistrate ordine de cumpărare în valoare de aproape 66 milioane de lei, în prima săptămână a acestei oferte, faţă de subscrierile de 124 milioane de lei pentru titlurile emisiunii din noiembrie cu maturitatea de un an, care aveau o dobândă de 3,5%.

Titlurile în lei cu maturitatea de trei ani şi dobânda de 3,1% cumulaseră, la finele săptămânii trecute, ordine de cumpărare de 32,57 milioane de lei, în timp ce pentru emsiunea din noiembrie anul trecut, în prima săptămână de derulare a ofertei, titlurile echivalente, ce aveau o dobândă de 4%, subscrierile fuseseră de 95 milioane de lei.

De menţionat că, pentru finalul primului trimestru al anului 2022, Banca Naţională a României estimează o inflaţie de 2,3% (±1,7%).

În cadrul emisiunii anterioare, ce s-a derulat între 9 şi 27 noiembrie, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie circa 2,7 miliarde de lei. În vara anului trecut, statul a mai derulat o emisiune de titluri de stat Fidelis, pentru care subscrierile totale au fost de circa două miliarde de lei.

Oferta de titluri de stat din cadrul programului Fidelis derulată la începutul săptămânii trecute se va încheia în data de 19 martie, ulterior urmând să fie listate la BVB. Valoarea nominală a unui titlu este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Pentru subscrierea iniţială a titlurilor de stat nu se percep comisioane de către intermediari, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Trebuie sa fii nebun sa blochezi economii pe termen mediu și lung la aceste dobânzi, in contextul cresterii vizibile a inflației si a trendului dobânzilor la nivel internațional.

    Este o altă formă de furt din banii reali ai celor cumpatati care au economisit.Dupa ce bancile nu mai au nevoie de banii reali ai populației datorită QE,au ajuns sa pedepsească pe cei care depun prin dobânzi real negative. Vreau sa văd ce soluții vor găsi in momentul declanșarii iminente a unei crize de lichididate coroborate cu creșterea randamentelor vizibile deja inUSA cu toată opoziția FED-ului.

    Piețele libere,incatusate de politicile de laborator, vor erupe .Nu știe nimeni ce va urma ,scenariile sunt tot niste proiecții, realitatea este cu totul altă poveste.  

    1. Articolul de azi al d-lui Calin Rechea este edificator.

    Nu are niciun sens sa depuneti economiile in lei la CEC sau Fidelis

    Aveti dobanzi mai bune pe 1 si 3 ani la TBI. 

    1. Or fi,dar se impozitează.

    BNR estimeaza o mizerie. Nu si-a atins niciodata prognozele de inflatie.

    De stiut ca acum inflatia este 3% 

    1. dar poate scadea pana la sfarsitul anului.oricum,bnr are parghii sa o influenteze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro