Edu Networks: Investiţii de 2,9 milioane euro şi 114 şcoli implicate la nivel naţional

F.D.
Miscellanea / 23 octombrie 2023

Edu Networks: Investiţii de 2,9 milioane euro şi 114 şcoli implicate la nivel naţional

Edu Networks, program coordonat de AVE (Asociaţia pentru Valori în Educaţie) şi implementat împreună cu opt organizaţii nonprofit specializate în educaţie, a ajuns la final. Desfăşurat pe durata a patru ani (septembrie 2019 - august 2023), din proiect au făcut parte 114 şcoli şi grădiniţe din România, dispuse în nouă clustere din nouă regiuni ale ţării. Bugetul total al proiectului s-a ridicat la 2,9 milioane de euro, investit în intervenţii ale organizaţiilor partenere pentru dezvoltarea abilităţilor de management ale directorilor din şcoli, îmbunătăţirea competenţelor pedagogice ale profesorilor, creşterea învăţării relevante pentru elevi, cu focus pe dezvoltarea competenţelor digitale şi de literaţie. În total, proiectul a avut un impact real pentru 3.600 de profesori şi 64.000 de elevi şi preşcolari, conform unui comunicat de presă al asociaţiei.

"Deşi pare că suntem la finalul unei călătorii de patru ani, suntem, de fapt, într-un moment de tranziţie care aduce pentru noi şi şcolile din România un nou început. Edu Networks, un program co-creat de un grup de organizaţii condus de AVE, şi-a propus să producă schimbare ireversibilă în 114 şcoli, prin transformare cu accent pe leadership şi management şcolar, competenţe pedagogice pentru profesori şi învăţare relevantă pentru elevi. Am înţeles că educaţia nu este doar despre livrarea de cursuri sau traininguri, ci şi despre crearea de experienţe de învăţare autentică. Scopul nostru final este ca fiecare şcoală să devină sprijin şi partener de schimbare pentru alte şcoli. Ne dorim ca modelele şi bunele practici dezvoltate în cadrul Edu Networks să se extindă în comunitatea educaţională, influenţând pozitiv sistemul de învăţământ din ţară", a spus Gabi Pascal, managerul programului Edu Networks.

Edu Networks a beneficiat de investiţii de 2,9 milioane de euro exclusiv din sponsorizări

Scopul Edu Networks a fost de a aduce împreună, într-un efort coordonat, 9 organizaţii educaţionale, care să genereze schimbare în dezvoltarea şcolilor prin transformări organizaţionale sistemice şi de durată şi de a avea impact la nivel naţional. Şcolile implicate în Edu Networks au fost organizate la nivel naţional în nouă clustere ţinându-se cont de proximitatea geografică dintre ele: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brad, Bucureşti-Ilfov, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Olt şi Valea Jiului.

În Brad (jud. Hunedoara), Bacău şi Olt au fost organizate clustere a câte 12 şcoli, în zona Bistriţa-Năsăud şi în Dâmboviţa au activat clustere de câte 10 şcoli, în Buzău şi Valea Jiului au fost formate clustere de 13 şcoli, în timp ce în Galaţi şi zona Bucureşti - Ilfov au fost formate clustere de 16 şcoli. În ultimul an de program, cele nouă clustere au accesat 14 granturi în valoare totală de aproape 150.000 de euro pentru a susţine procesele de transformare din şcoli şi a le familiariza cu accesarea de resurse externe şi administrarea lor.

Cele peste 100 de şcoli din program au trecut printr-un parcurs complex de învăţare

Edu Networks a fost structurat după o arhitectură care a vizat paliere esenţiale de intervenţie, cu beneficii reale pentru şcoală, elevi şi societate, centrate pe leadership şi management şcolar, reducerea decalajelor educaţionale, competenţe de comunicare şi eficienţă personală, învăţare experienţială. În cei patru ani, profesorii au beneficiat de dezvoltare personală şi profesională prin acces la resurse, instruire, consultanţă, mentorat, facilitatori profesionişti şi instrumente de lucru noi şi moderne, precum şi de sesiuni de lucru cu comunitatea locală.

Literaţia a fost un punct central al programului, iar intervenţia s-a bazat pe formarea cadrelor didactice, astfel încât să evalueze, proiecteze şi susţină dezvoltarea competenţelor de literaţie ale elevilor. Prin instrumentul BRIO Literaţie elevii au fost testaţi înainte şi după intervenţiile din Pilonul de literaţie şi gândire critică, iar rezultate au arătat o creştere de aproape 10 puncte a competenţelor, de la un scor de 54,84 de puncte în 2021, la 60,43 de puncte în 2022. Peste 6.500 de resurse educaţionale în domeniul literaţiei au fost dezvoltate de peste 400 de profesori, în urma aplicării lor la clasă şi cu sprijinul mentorilor.

Programul a vizat şi dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor, pe două direcţii: utilizarea instrumentelor digitale şi pedagogia digitală (utilizarea eficientă din punct de vedere pedagogic a soluţiilor digitale în vederea susţinerii şi îmbunătăţirii procesului de predare, învăţare şi evaluare în clasă). Din peste 1.000 de profesori formaţi în domeniul digital, 66 profesori au fost selectaţi şi pregătiţi pentru a deveni experţi educaţionali pedagogie digitală, capabili să-şi susţină colegii să-şi dezvolte competenţele digitale.

La nivelul şcolilor profesorii se întâlnesc periodic pentru a învăţa de la colegi şi a împărtăşi resurse, a practica împreună lucrurile noi învăţate înainte să aplice la clasă, a reflecta asupra experienţei de la clasă şi se sprijini reciproc. Aceste comunităţi sunt găzduite de facilitatori din rândul profesorilor. 61 de profesori au absolvit programul de consolidare a competenţele de facilitare a comunităţilor de practică cu o medie a evaluărilor de 4,5/5. Fiecare a organizat cel puţin şase întâlniri de comunitate în şcolile lor pe parcursul a doi ani.

Alianţă de 9 ONG-uri cu expertiză în educaţie pentru dezvoltarea şcolilor din România

Implementarea Edu Networks s-a realizat prin alianţa a nouă organizaţii din educaţie şi cu susţinerea partenerilor din zona de business. Sub coordonarea AVE, au colaborat cu scopul de a transforma şcolile: Fundaţia Noi Orizonturi, Asociaţia OvidiuRo, Finnish Teacher Training Centre, Romanian Business Leaders, Asociaţia "Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice" România, Asociaţia Şcoala de Valori, Asociaţia InfinitEdu, Asociaţia Teach for Romania. Împreună, cele nouă organizaţii au creat procese de transformare în şcoli pe trei direcţii: leadership şi management şcolar, competenţe pedagogice şi învăţare relevantă pentru elevi. Expertiza dobândită pe parcursul celor patru ani de program va sta la baza viitoarelor programe dezvoltate de organizaţiile partenere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7282
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3477
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0143
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6311

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb