Elevii acuză Guvernul că nu susţine educaţia

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 mai

Elevii acuză Guvernul că nu susţine educaţia

Lista nemulţumirilor elevilor şi profesorilor legate de modul în care îşi desfăşoara activitatea se măreşte de la o săptămână la alta. Semnalele de alarmă se trag cu ritmicitate, dar cel mai adesea la acestea nu răspunde nimeni. Dialogul este frânt, din nefericire pentru toate părţile implicate. Consiliul Naţional al Elevilor a reacţionat cu privire la adoptarea, de către Guvernul României, a Programului de Convergenţă 2022-2025, condamnând cu fermitate modul în care Guvernul îşi propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie şi solicită revizuirea documentului de prognoză şi a policitilor bugetare, astfel încât procentul alocat din PIB să crească până cel puţin la 4,7%, ridicându-ne astfel la media Uniunii Europene: "Educaţia rămâne în sapă de lemn! În data de 4 mai 2022, Guvernul României a avizat memorandumul pentru aprobarea Programului de Convergenţă 2022-2025, ce urmează să fie transmis Comisiei Europene. Conform acestui document, iniţiat de Ministerul Finanţelor, Guvernul prevede cheltuieli cu educaţia de doar 2,3% - 2,4% din produsul intern brut al României". Reprezentanţii elevilor amintesc că sectorului de educaţie i-a fost alocat doar 2,28% din PIB, cea mai mică alocare din ultimii ani, deşi încă din anul 2007 a fost semnat un Pact Naţional pentru Educaţie, care includea un punct referitor la alocarea, de la bugetul de stat, a 6% din PIB pentru acest sector, iar Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 impune alocarea procentului amintit anterior de mai bine de 10 ani. Potrivit CNE: "Chiar dacă finanţarea educaţiei reprezintă de foarte multă vreme un subiect intens dezbătut în societatea românească, guvernanţii nu au reuşit să înţeleagă cât de necesar este să schimbăm modul în care statul român se raportează la educaţie din punct de vedere al alocărilor bugetare. Subfinanţarea cronică a învăţământului din România are efecte devastatoare asupra calităţii actului educaţional din România, care se resimt din ce în ce mai tare de către elevii şi profesorii români. De la infrastructura precară, lipsa unor investiţii sustenabile, propagarea unor fenomene precum «fondul clasei» sau «fondul şcolii» şi până la limitarea capacităţii şcolilor de a investi în formarea continuă a cadrelor didactice, toţi aceşti factori vor pune din ce în ce mai multe piedici în implementarea unor reforme de substanţă".

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României susţine educaţia, existând o distanţă mare între declaraţiile publice ale autorităţilor şi acţiunile concrete ale acestora.

Sindicaliştii afirmă că şcolile se confruntă cu mari lipsuri

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Europei, că România "stă în prima bancă atunci când vine vorba despre migraţia creierelor din România spre alte ţări europene, pentru că avem copii înzestraţi intelectual, talentaţi, muncitori, ambiţioşi", dar "suntem repetenţi la grija pe care guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au acordat-o acestui sistem de educaţie". El subliniază că profesia de cadru didactic este una a dăruirii şi a implicării totale, iar ca acest lucru să se întâmple, profesorul nu trebuie să ducă grija zilei de mâine: "Stăm în prima bancă atunci când vine vorba despre migraţia creierelor din România spre alte ţări europene, pentru că avem copii înzestraţi intelectual, talentaţi, muncitori, ambiţioşi, care sunt pregătiţi de cadre didactice dedicate profesiei lor! Elevii şi studenţii români reuşesc onorabil, cinstit şi cu multă muncă să ocupe locurile de pe podiumurile europene şi internaţionale la numeroase competiţii! Lor le mulţumim pentru că steagul României este prezent printre steagurile ţărilor mult mai dezvoltate ca noi, care au sisteme educaţionale performante, în care statul investeşte! Din păcate, suntem repetenţi la grija pe care guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au acordat-o acestui sistem de educaţie. Avem lipsuri mari în continuare, deşi de ani întregi sindicatele din educaţie duc o luptă fără oprire pentru obţinerea unui loc în lista priorităţilor acestor guverne". Hăncescu susţine că multe dintre unităţile de învăţământ din România sunt lipsite de infrastructura necesară parcurgerii unui proces educaţional modern, ancorat în realităţile actuale din ţările normale, că cea mai mare parte a şcolilor din România şi în special cele din mediul rural, se confruntă cu lipsuri considerabile în privinţa bazei materiale, iar în unele dintre ele învăţământul se face ca în condiţiile din lumea a treaia, având în vedere frigul din sălile de clase, mobilierul şcolar sau laboratoarele de care dispun: "Deşi ne lăudăm ca fiind una dintre ţările cu cea mai mare viteză a conexiunii la internet, multe dintre şcolile noastre au fost în incapacitate, săptămâni întregi, să susţină şcoala online din cauza bazei materiale inexistente sau prost făcute!. Pe aceeaşi listă care ne "aruncă" în ultima bancă sunt şi costul standard per elev şi salariile angajaţilor din educaţie. Am oferit opiniei publice de multe ori exemple cu veniturile mizere ale celor care fac educaţia copiilor noştri! Lipsa unor salarii motivante ne aduce în pragul unui pericol pe care nu-l vom putea evita, dacă această politică greşită nu va fi corectată - la catedră vor ajunge oameni fără pasiune, talent şi responsabilitatea muncii pe care o fac! Ne dorim o economie performantă, care să funcţioneze ca un motor nou, nu unul cârpit, dar nu putem ajunge aici dacă de pe băncile şcolii nu vor ieşi absolvenţi bine pregătiţi, în ton cu cerinţele actuale ale pieţei muncii şi mai ales motivaţi să rămână în această ţară! De Ziua Europei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi doreşte o şcoală românească mai aproape de condiţiile pe care alte state membre ale Uniunii Europene le oferă elevilor, dar şi lucrătorilor din sistemul de educaţie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro