Elevii solicită Guvernului să comunice modul în care începe noul an şcolar

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 04 august

Autorităţile par a fi mai în vacanţă decât elevii. Până la începerea noului an şcolar mai este puţin mai mult de o lună şi semnele de întrtebare plutesc în aer în număr foarte mare.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii să comunice modalitatea în care va începe noul an şcolar până la sfârşitul lunii august, subliniind nevoia de predictibilitate privind debutul cursurilor: "În ultimele săptămâni, autorităţile din România au adus în vedere o posibilă evoluţie a infectării cu COVID-19 în lunile care urmează, ca urmare a începutului valului IV al pandemiei, dar şi ca urmare a transmiterii comunitare a noilor tulpini de SARS-CoV-2. Având în vedere aceste aspecte, dar şi faptul că, la acest moment, nu se prefigurează crearea unor scenarii privind modalitatea în care va debuta anul şcolar 2021-2022, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii să trateze această decizie cu celeritate şi să comunice modalitatea în care va începe şcoala până la sfârşitul lunii august, astfel încât sistemul educaţional din România să nu mai fie pus în situaţia de anul trecut, atunci când, cu doar o săptămână înainte de începerea şcolii, nimeni nu ştia forma în care se vor organiza cursurile". Potrivit organizaţiei, este "esenţial" ca deciziile în ceea ce priveşte debutul noului an şcolar să fie "racordate" la situaţia de la nivel local, iar stabilirea eventualelor scenarii în care elevii se vor întoarce la cursuri să fie descentralizată. Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor Silviu Morcan a declarat: "Noul an şcolar nu ne poate lua pe nepregătite din nou. Avem experienţa anului trecut, atunci când, cu doar câteva zile înainte de începerea cursurilor, autorităţile locale, elevii, părinţii şi profesorii au fost puşi în situaţia de a se adapta de pe o zi pe alta. Instituţiile competente au datoria de a oferi predictibilitate comunităţilor şcolare, iar modalitatea în care se va desfăşura anul şcolar viitor trebuie să fie comunicată până la finele lunii august. Altminteri, ne vom confrunta cu aceeaşi nebuloasă ca în toamna trecută".

CNE mai cere ca unităţile de învăţământ să fie dotate cu materiale sanitare, iar infrastructura să permită respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea infectării cu COVID-19.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro