ZIARUL BURSA

17 septembrie
Ne-am întors din Afganistan, minus 29

IULIE FINANCIARNe-am întors din Afganistan, minus 29

Emilia Olescu, George MarinescuMacroeconomie / 04 august

Cu mici excepţii, luna iulie a fost una relaxată, de vară, atât în plan economic, cât şi pe scena politică. Printre altele, am aflat că ţara noastră a avut 40 de proceduri de infringement, anul trecut, din partea CE, în creştere faţă de 2019, că avem un deficit bugetar în scădere de la an la an, dar că ne aşteaptă bugete complicate în anii următori, că forurile europene au avizat tranzacţia Orange-Telekom şi că centrul capitalei este în alertă din cauza gunoaielor.

Luna iulie în cifre

IULIE FINANCIARLuna iulie în cifre

A.V.Macroeconomie / 04 august

1 iulie 

- Intră în vigoare şi în ţara noastră certificatului european digital Covid-19, introdus la nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea liberei circulaţii pe durata pandemiei.

- BNR anunţă că, la data de 30 iunie 2021, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 36.831 milioane de euro, faţă de 37.570 milioane de euro la 31 mai 2021.

Repaus pentru traiectoria ascendentă a indicelui BET

IULIE FINANCIARRepaus pentru traiectoria ascendentă a indicelui BET

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 04 august

Coşul de acţiuni a construit o rezistenţă la nivelul de 12.000 de puncte Cinci companii au venit cu acţiuni şi patru cu obligaţiuni la BVB, luna trecută  

Trendul ascendent al indicelui BET, ce a demarat în a doua parte a anului trecut, a intrat într-o fază de consolidare luna trecută, pe fondul unor volume reduse faţă de cele obişnuite pentru piaţa noastră. Coşul de acţiuni a încheiat luna iulie la 11.848,61 de puncte, cu 0,21% sub nivelul de la finele lui iunie, perioadă în care a tatonat pragul de 12.000 de puncte, unde a construit o rezistenţă.

Deşi puteţi crede că în imagine este gara din Costineşti, cu riscul de a vă dezamăgi vă informez că e doar un tren din India.

Costineşti, un soi de tren indian

Dan NicolaieOmul sf(M)inteste locul / 04 august

Dan Nicolaie

Ascult o emisiune la un aparat de radio şi privesc ecranul unui televizor. Uneori fac invers şi nu constat mari diferenţe, dar nu despre asta este vorba. La radio, un specialist în toate vorbeşte despre iminenta venire a valului patru al pandemiei. La TV este un reportaj despre aglomeraţia de pe litoral, centrat pe staţiunea Costineşti. În casă (ziua birou, seara domiciliu) e foarte cald şi ori de câte ori văd imagini de la mare devin gelos pe cei care se află acolo. Opresc radioul şi ascult ce cuvântă oamenii aflaţi pe malul mării. Un domn cu pălărie, care stă în fund pe un prosop, ţine pe genunchi o felie de pizza, e prânzul. Spune că preferă să mănânce aşa pentru că dacă s-ar deplasa la un restaurant sau un fast-food ar pierde locul şi petrecuse nu mai puţin de 90 de minute să-l găsească. O doamnă mai corpolentă, care poartă costumul de baie de când era foarte subţirică, susţine că a ocupat locul pe plajă încă de la ora 6 şi că nu va pleca de acolo până nu se întunecă. Îşi repectă efortul. Cadrul se lărgeşte, imaginile par a fi de la un soi de congres al furnicilor.

Băncile centrale au inventat o nouă ameninţare pentru a-şi extinde puterea

Băncile centrale au inventat o nouă ameninţare pentru a-şi extinde puterea

Călin RecheaBănci-Asigurări / 04 august

Călin Rechea

Încălzirea globală este un "dezastru" mult prea convenabil pentru clasa de paraziţi elitişti care doresc să ne salveze de la pieire şi ar fi fost "iresponsabil" ca băncile centrale să nu-i folosească la maxim capacitatea sa de răspândire a terorii în rândul populaţiei, mai ales că astfel îşi extind puterea exercitată fără scrupule şi aproape fără niciun fel de responsabilitate.

Sumele atrase prin IPO-urile din SUA au crescut cu 232%, anul acesta

POTRIVIT CIFRELOR RENAISSANCE CAPITALSumele atrase prin IPO-urile din SUA au crescut cu 232%, anul acesta

V.R.Piaţa de Capital / 04 august

Încasările din ofertele publice iniţale (IPO-urile) lansate pe pieţele din SUA au atins 89 de miliarde de dolari în primele şapte luni din 2021, în creştere cu 232% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor băncii de investiţii Renaissance Capital.

Conform sursei, în perioada ianuarie - iulie 2021, piaţa IPO-urilor din SUA a atins deja un nivel record în ceea ce priveşte fondurile strânse şi este aşteptată să depăşească recordul istoric de 97 de miliarde de dolari atras în anul 2000, pe fondul boom-ului dot-com de atunci.

PepsiCo vinde Tropicana şi alte mărci de suc, pe 3,3 miliarde de dolari

PepsiCo vinde Tropicana şi alte mărci de suc, pe 3,3 miliarde de dolari

A.V.Companii / 04 august

Grupul PepsiCo Inc. din SUA a decis să vândă Tropicana şi alte mărci de sucuri din America de Nord către firma franceză private equity PAI Partners, pe 3,3 miliarde de dolari, urmărind să-şi simplifice gama de produse şi să se îndepărteze de băuturile bogate în zahăr.

Acordul este una dintre numeroasele investiţii pe care le-a făcut PAI în ultimii ani. Spre exemplu, în 2019, Nestle SA din Elveţia şi-a vândut afacerea cu îngheţată din SUA, inclusiv mărci precum Häagen-Dazs, către o societate mixtă susţinută de PAI, într-o tranzacţie evaluată la 4 miliarde de dolari.

Claudiu Năsui: "În 2002 a apărut o nouă categorie de sinecuri. Statul a inventat o nouă categorie de administrator al unei societăţi: administratorul «special» pentru privatizare. În teorie, această funcţie trebuia să aibă grijă de aceste companii şi să le pregătească pentru privatizare. În practică, nişte oameni şi-au luat bani în fiecare lună, nefăcând aproape nimic timp de ani de zile. De ce nu au făcut nimic? Pentru că ei îşi au salariu atât timp cât nu se privatizează compania".

DECIZII MEAT:Şapte administratori speciali din industria de apărare, înlăturaţi în ultima săptămână

George MarinescuPolitică / 04 august

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a decis, în ultima săptămână, demiterea a şapte administratori speciali din industria naţională de apărare. Este vorba despre administratorii speciali de la Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Bucureşti, Tohan SA, Carfil SA, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir şi Uzina Automecanica Moreni, în cazul ultimelor trei, decizia demiterii fiind luată ieri.

Pandemia nu afectează pregătirile

FESTIVALUL ENESCUPandemia nu afectează pregătirile

O.D.Cultură / 04 august

Pregătirile pentru Festivalul Enescu, cel mai important eveniment muzical al toamnei, au intrat în linie dreaptă. Ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional George Enescu va aduce la Bucureşti 32 din cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 ţări de provenienţă, pregătirile pentru venirea celor peste 3.500 de artişti fiind avansate, în ciuda pandemiei. Organizatorii reasigură faptul că Festivalul Enescu va avea loc în perioada 28 august - 26 septembrie şi că toate concertele se vor desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

CONTROL LA ARACIPEducaţia se confruntă cu un nou scandal

O.D.Miscellanea / 04 august

Neregulile din zona educaţiei încep să iasă la lumină. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că raportul Corpului de Control al ministerului la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) scoate la iveală "lucruri extrem de grave".

Ar fi cazul ca deponenţii să nu mai doarmă în papuci

OPINIIAr fi cazul ca deponenţii să nu mai doarmă în papuci

CRISTIAN DOGARUBănci-Asigurări / 04 august

Dacă arunci un ochi pe inflaţia de la jumătatea anului (plus 3,9% faţă de iunie 2020), pe aşteptările pentru decembrie (4-5%) şi pe dobânzile bancare la depozite, te cam apucă plânsul. Pentru că dobânzile sunt real negative bine de tot. Să vedem cum stau lucrurile la cele mai mari bănci

Ediţia din 17.09.2021
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Protecţia Consumatorilor
MACRO NEWSLETTER 4 august 2021

MACRO NEWSLETTER 4 august 2021

Macroeconomie / 04 august

Activitatea în industria prelucrătoare din SUA a înregistrat o expansiune sub aşteptări şi în iulie 2021, pe fondul temperării producţiei şi a comenzilor noi. Indicele agregat al activităţii a scăzut până la 59,5 puncte, de la 60,6 puncte în luna...

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo