Europa în stradă: preţurile cresc, răbdarea cetăţenilor scade

În stradă, nemulţumirea are chipuri pe care statisticile electorale le surprind greu. Tineri studenţi care nu îşi mai permit să achite chiria, profesori care lucrează în unităţi de învăţământ subfinanţate, pensionari care văd cum venitul personal se topeşte în majorările zilnice de preţuri din magazine şi farmacii. Aceste situaţii nu produc automat o mişcare comună, dar explică de ce revendicări diferite ajung să exprime aceeaşi neîncredere la nivel european: guvernele naţionale vorbesc despre rezultate pe care o parte importantă a populaţiei nu le simte în propriul nivel de trai.

Franţa oferă imaginea cea mai amplă a acestei tensiuni. La manifestaţiile din 24 octombrie au participat aproximativ 410.000 de persoane, potrivit Ministerului de Interne, în timp ce CGT (Confederaţia Generală a Muncii - cea mai puternică grupare sindicală din Franţa) a estimat numărul protestatarilor la circa 800.000 persoane. Le Monde descrie marşuri în mare parte paşnice, urmate de confruntări în unele oraşe, cu o amploare mai redusă decât în weekendul precedent, când mai mulţi tineri au devastat magazinele cu produse de lux, dar şi micile magazine alimentare, farmacii şi afaceri ale antreprenorilor medii şi mijlocii din Paris, Marseille, Reims, Nantes. Mai mult, în urmă cu zece zile, tinerii violenţi au asaltat sediile instituţiilor statului francez, clădiri istorice pe care le-au distrus, aşa cum a fost în cazul incendierii turnului primăriei din Limoges. Diferenţa dintre revendicarea socială şi violenţele de la marginea manifestaţiilor este esenţială pentru înţelegerea evenimentelor.

Bilanţul de 1.314 persoane reţinute în 24 octombrie, comunicat de autorităţile franceze, rămâne sever. El indică dimensiunea intervenţiei poliţieneşti, fără să stabilească vinovăţia fiecărei persoane. Distrugerile şi atacurile trebuie cercetate, iar răspunderea trebuie individualizată. În acelaşi timp, numărul reţinerilor nu răspunde întrebărilor despre finanţarea educaţiei sau despre puterea de cumpărare, care au adus oamenii în stradă.

La Bruxelles, protestele din 24 octombrie au avut în centru condiţiile şi finanţarea educaţiei. Reuters relatează folosirea gazelor lacrimogene şi consemnează atât tentative de incendiere din partea unor participanţi, cât şi un episod în care un manifestant a fost lovit de poliţişti. Poliţia a raportat cinci reţineri administrative şi patru arestări. Aceste fapte cer răspunderi distincte: revendicările nu justifică agresiunile, iar uniforma nu elimină obligaţia de a respecta legea.

În Italia, mobilizările au adus împreună nemulţumiri privind costul vieţii, educaţia şi opoziţia faţă de război şi reînarmare. Euronews, citând poliţia italiană, relatează nouă arestări şi conducerea temporară la secţii a altor 371 de persoane în timpul protestelor de sâmbătă, desfăşurate în opt oraşe. Printre cei conduşi la poliţie se aflau 110 minori. Prezenţa lor arată cât de devreme intră conflictul social în viaţa unei generaţii care încă îşi caută locul în societate.

În Albania, contestarea guvernului condus de Edi Rama a adus din nou în stradă mii de oameni la Tirana, unde au fost atacate clădiri publice, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene. Relatarea Euronews plasează manifestaţiile într-o succesiune de confruntări începute la mijlocul lunii octombrie. Cererile privind educaţia şi acuzaţiile de corupţie au transformat protestul într-o confruntare directă cu puterea.

În Spania şi Portugalia, revendicările au scos în evidenţă alte urgenţe. La Madrid, pensionarii au cerut protejarea sistemului public şi venituri care să ţină pasul cu preţurile. La Lisabona, accesul la locuinţe a fost tema centrală. Locuinţa are o forţă politică aparte. Când venitul nu mai permite închirierea unui spaţiu decent, independenţa se amână, întemeierea unei familii devine mai dificilă, iar mobilitatea profesională se restrânge. În Spania, conflictul a ajuns deja în calendarul electoral: alegerile anticipate au fost convocate pentru 29 noiembrie după respingerea în Parlament a unor măsuri guvernamentale privind locuinţele, potrivit Reuters. O problemă trăită individual de milioane de oameni a devenit astfel o confruntare pentru putere.

La Sofia, protestul din 20 octombrie a formulat o altă cerere: un stat capabil să îşi apere cetăţenii şi interesele. Tinerii medici bulgari au cerut salarii decente şi condiţii de muncă mai bune, potrivit agenţiei de presă BTA, care mai relatează că noii absolvenţi lucrează sub o presiune enormă pentru venituri lunare cuprinse între 700 şi 1.000 euro. Cererile lor includeau şi reguli transparente pentru accesul la specializare.

În acest context european, calendarul anunţat al mobilizărilor prelungeşte presiunea asupra guvernelor: au fost anunţate noi manifestaţii în Franţa pentru sâmbătă, 31 octombrie, şi o acţiune sindicală în 5 noiembrie, o grevă în Spania pe 11 noiembrie şi una generală în Italia pe 20 noiembrie. Sunt acţiuni anunţate, a căror desfăşurare poate evolua, dar ele arată că revendicările nu se închid odată cu dispersarea mulţimilor la finalul unui weekend plin de proteste.

Este prematur să numim toate acestea o revoltă continentală. Nicio agenţie de presă, nicio televiziune de ştiri, niciun post de radio şi niciun ziar, nu au prezentat vreo dovadă a unui comandament comun sau a unui program împărtăşit de toate mişcările de protest. Guvernele din statele respective sunt însă obligate să răspundă unor nemulţumiri pe care simpla menţinere a ordinii nu le poate rezolva. Poliţia poate redeschide o stradă blocată, poate proteja magazinele şi micii antreprenori, dar accesul la locuinţe, încrederea în instituţii şi calitatea educaţiei cer decizii politice.

Serbia arată că protestul poate ajunge la urne şi poate învinge. Restul tabloului rămâne deschis: unele mişcări vor obţine concesii, altele se vor fragmenta, iar nemulţumirea poate fi preluată de candidaţi cu proiecte foarte diferite. Pentru cei aflaţi la putere, avertismentul este deja suficient de clar. O piaţă golită nu înseamnă o societate împăcată. Oamenii pleacă acasă cu aceleaşi facturi, aceleaşi chirii şi aceleaşi întrebări. Iar la următoarele alegeri le pot aduce cu ei în cabina de vot.