Farmaceutica Remedia va acorda dividende de 4,76 milioane de lei

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 aprilie 2022

Farmaceutica Remedia va acorda dividende de 4,76 milioane de lei

Randament brut de 7,2%

Farmaceutica Remedia (RMAH) va acorda dividende în valoare de 4,76 milioane de lei, din profitul ultimilor doi ani, conform votului de ieri al acţionarilor distribuitorului de medicamente, după cum reiese dintr-un raport al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, Remedia va aloca acţionarilor întregul profit al anului trecut, de 0,86 milioane de lei, plus 3,9 milioane de lei din rezultatul anului 2020.

Dividendul unitar este de 0,05 lei, care faţă de preţul acţiunilor RMAH de ieri cu puţin timp înaintea încheierii sesiunii de tranzacţionare, de 0,69 lei, oferă un randament brut de 7,2%. Pentru a beneficia de dividende, investitorii trebuie să deţină acţiuni ale companiei la data de 19 iulie, plăţile urmând să se facă începând cu 29 iulie.

De asemenea, a fost aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru acest an, în care compania prognozează un profit brut consolidat de 8,2 milioane de lei, apropiat de cel preliminar raportat pentru anul trecut, de 8,5 milioane de lei, precum şi programul de investiţii pentru 2022, în valoare de 6,5 milioane de lei, sumă aferentă atât investiţiilor ce vor fi realizate de Farmaceutica Remedia, cât şi de Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics.

Pe de altă parte, alegerea a doi noi membri ai Consiliului de Administraţie al companiei, începând cu 1 mai 2022 şi până la 30 aprilie 2024, punct aflat pe ordinea de zi a adunării acţionarilor de ieri, a fost respins.

Anul trecut, distribuitorul de medicamente a lansat în parteneriat cu BD Rowa, producător german de roboţi pentru farmacii, primul robot Smart la Farmacia Remedia Bucureşti, a instalat opt roboţi la alte farmacii şi estimează circa zece instalări de sisteme robotice pentru automatizarea farmaciilor şi depozitelor din România, Bulgaria şi Republica Moldova pe parcursul acestui an.

Pentru 2021, distribuitorul de medicamente a raportat o cifră de afaceri preliminară consolidată de 476,47 milioane de lei, cu 7,9% peste cea din 2020, din care veniturile aferente vânzării mărfurilor au fost de 474,53 milioane de lei. Pe de altă parte, veniturile totale din exploatare au fost de 477,32 milioane de lei, cu 1% mai mici decât cele din anul anterior, în condiţiile în care, situaţiile financiare din 2020 au reflectat banii primiţi de Remedia pentru cele 52 de farmacii vândute către HelpNet pentru circa 40 de milioane de lei.

În aceste condiţii, pentru 2021, rezultatul din exploatare preliminar al Farmaceutica Remedia a fost de 8,64 milioane de lei, cu 80% sub cel din anul anterior, în timp ce profitul net a fost de 7,04 milioane de lei, cu 81% mai mic decât cel din anul anterior.

Farmaceutica Remedia se numără printre primele opt companii listate la Bursa de Valori Bucureşti cu scoruri ESG publicate pe portalul BVB Research Hub.

Conform informaţiilor prezentate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, la finele lui 2021, Valentin-Norbert Ţăruş, fondatorul şi directorul general al Farmaceutica Remedia, avea 84,3% din companie.

Evaluarea bursieră a distribuitorului de medicamente se ridică la 65,9 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3465
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0023
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.2800

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb