
Îl ştiu pe Eugen Tomac de mulţi ani. Aş spune că suntem prieteni. L-am criticat însă pentru susţinerea pe care i-a acordat-o lui Nicuşor Dan, a cărui agendă politică a devenit foarte clară în ultimele luni. Dar iată că trebuie să semnalez o iniţiativă foarte bună a lui Eugen Tomac în Parlamentul European: o rezoluţie prin care foametea din Basarabia din 1946-1947 este condamnată ca o crimă împotriva umanităţii, de care se face responsabil regimul sovietic.
În zilele noastre, când partide extremiste care s-au pus, pe faţă, în slujba regimului de la Kremlin ameninţă că vor să preia guvernarea, este absolut necesar ca românii să înţeleagă rolul Rusiei şi al Uniunii Sovietice în istoria noastră naţională. Nu se vorbeşte aproape deloc despre foametea din Basarabia, De aceea, trebuie să ne întoarcem puţin în timp.
Ca urmare a celui de-Al Doilea Război Mondial, Basarabia i-a revenit Uniunii Sovietice, unde a fost alipită drept "Republica Socialistă Sovietică Moldovenească”. Moscova a impus imediat un program brutal de trecere la socialism. La ţară, s-au creat fermele colective şi s-au impus cote de colectare a cerealelor absolut nerealiste.
Mai pe româneşte, ţăranii din Basarabia au fost jefuiţi de stat. Iar asta s-a petrecut pe fondul unei secete. Oamenii au început să moară pe capete. S-au înregistrat şi câteva zeci de cazuri de canibalism, documentate. Până ce recolta anului 1947 a început să fie strânsă, muriseră circa 130.000 de oameni. Aproximativ 5 la sută din populaţie. Plus un număr mare de copii afectaţi, uneori pe viaţă, de bolile aduse de proasta alimentaţie.
Regimul comunist de la Bucureşti a adus, şi acesta, foametea dincoace de Prut. Tatăl meu îmi povestea ce aflase de la familia lui, din Buzău. Era secetă, iar armata sovietică confiscase pompele de apă. În zone întinse, mai ales din sudul Moldovei, s-a murit de foame. În România au fost câteva zeci de mii de morţi.
Iată de ce rezoluţia introdusă de Tomac, dacă va fi votată, este necesară. Comunismul a făcut nu doar victime omeneşti, ci a falsificat istoria. Stânga a promis un viitor luminos şi a lăsat în urmă milioane de cadravre. Regimul lui Stalin a făcut în Basarabia ceea ce mai făcuse şi înainte. În Kazahstan, între 1932 şi 1933 au murit circa 1,5 milioane de oameni într-o foamete care a exterminat mai mult de o treime din populaţia kazahă. Tot între 1932 şi 1933 regimul de la Moscova a organizat foametea din Ucraina, când au murit mai mult de 3 milioane de oameni.
Acestea sunt cifre comparabile cu ale regimului naţional-socialist al lui Adolf Hitler. Nu cred că are rost acum o discuţie despre care regim, comunist sau nazist, a fost "mai rău”. Ambele au fost diabolice. Ambele au distrus milioane de vieţi. Desigur, în alt ritm şi cu alte metode - ceea ce face comparaţia directă a cifrelor puţin relevantă. Ambele, şi regimul comunist şi cel nazist, trebuie condamnate de orice om normal de pe planetă.
Dar acum ne interesează Rusia, care văd că şi-a găsit şi în România tot felul de admiratori. Unii probabil că sunt creaţi în fermele de troli din Sankt Petersburg. Spun asta pentru că observ, pe internet, cum unele profiluri de utilizator nu par reale, ci generate cu inteligenţă artificială. Dar sunt destui "în viu”, care abia aşteaptă să ronţăie fursecuri la ambasada Federaţiei Ruse.
Acestora le aduc aminte că Moscova a mai fost responsabilă şi de alte atrocităţi. Între 1863 şi 1878, în zona Mării Negre şi a Caucazului, trupele imperiului ţarist au pus la cale genocidul cerchezilor, când au murit peste 1 milion de oameni. Tot Rusia ţaristă a comis masacre, din Polonia şi Suedia, până în Crimeea şi în Asia Centrală.
Cât despre Uniunea Sovietică... Nici nu ştiu de unde să încep. Iau doar un exemplu: după 1945, circa 1,2 milioane de germani au fost expulzaţi din URSS, iar 300.000 au murit, fiind ucişi prin muncă, foamete sau persecuţii. În urma acestei curăţiri etnice, regiuni întregi din ceea a fost Prusia Orientală au devenit sovietizate.
Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu îi blamez pe ruşi ca popor pentru toate aceste atrocităţi. Şi nu cred că relaţiile dintre state trebuie să fie blocate în eternitate din cauza evenimentelor din trecutul istoric. Dar dacă vreodată Rusia se va reconcilia cu Vestul (adică inclusiv cu România), asta nu se poate întâmpla prin ascunderea trecutului.
Nu de alta, dar trecutul are un fel al lui de a ne bate din nou la uşă. Priviţi la ce se întâmplă de câţiva ani în Ucraina, unde în teritoriile ocupate de armata rusă s-a trecut din nou la curăţirea etnică a ucrainenilor. Rusia lui Putin a început să bată toba războiului şi în Asia, ameninţând Japonia din cauza unor insule pe care tot ea le ocupă abuziv din 1945.
Iată de ce atitudinea celor care scuză sau sprijină Moscova este profund anti-naţională. Cărui om normal din România i-ar conveni o Rusie care se întinde până la gurile Dunării? Cum ar mai supravieţui Republica Moldova în aceste condiţii? Care ar fi efectele - catastrofale - asupra economiei româneşti? Trebuie să ne gândim lucid la aceste lucruri şi să înţelegem ce planuri are Moscova în privinţa României.















































Opinia Cititorului