
Aş fi zis, pînă mai ieri, că toate au o limită. Mă refer, aici, la reprezentare şi gestiunea politicii internaţionale, la ceea ce se poate şi se cuvine atunci cînd reprezinţi o ţară. Una care se cheamă Statele Unite ale Americii. De ieri, mi-am luat gîndul. Preşedintele, cea mai înaltă autoritate executivă şi, de departe, reprezentantul cel mai autorizat să apere şi să promoveze nu doar interesele SUA în lume, ci şi pe cele ale democraţiei, ale libertăţii şi credinţei în valorile şi drepturile umane fundamentale, intrinseci persoanei, inalienabile, omul-instituţie al cărui comportament ar trebui să fie farul ”lumii libere şi civilizate”, cea aşezată cu faţa nu către trecut, ci către viitor este... Este prietenul lui Putin! Ca să cităm exact, Putin este prietenul său, dar cum relaţia de prietenie este una biunivocă şi reciproca e tot pe atît de valabilă. Care Putin? Acela care a întors Rusia în negura vremurilor staliniste. Acela care din amărîtele lui funcţii publice a dobîndit în vreo trei decenii o avere de sute de miliarde în... în ce monedă convertibilă doriţi dumneavoastră. Acela care a aruncat în aer pacea şi securitatea Europei şi a lumii punînd la cale şi declanşînd atacul armat asupra unui stat independent şi suveran, cu intenţia declarată de a schimba regimul politic legitim şi legal instituit în Ucraina. Acela care a semnat decretele prin care Rusia anexează, cît se poate de oficial, părţi ale teritoriului Ucrainei şi declară fasciste autorităţile statului supus agresiunii militare. Acela care reproşează şi ameninţă cu represalii, inclusiv militare, nucleare, Europa şi ţările care susţin rezistenţa militară, economică şi politică a Ucrainei, în faţa agresorului. Acela care a bătut palma cu Kim Jong Un pentru tîrgul ”carne de tun contra arme şi tehnologie militară”. Acela care se crede îndreptăţit să dicteze victimei şi oricui o mai fi pe margine condiţiile încheierii agresiunii pe care a declanşat-o şi pe care o întreţine de patru ani cu cheltuieli astronomice şi cu consecinţe sociale devastatoare. Acela care ascunde sistematic şi obsesiv populaţiei ţării sale dezastrul social şi economic pe care decizii complet dezaxate le-au pus în mişcare, pe termen imediat şi lung. Acela care îşi elimină sistematic opozanţii politici interni trimiţîndu-i pentru restul vieţii în ”modernele” gulaguri ale putinismului ori direct pe lumea cealaltă, cu lovituri precise de glonţ. Acela care a orchestrat şi pus în operă una dintre cele mai mari şi complexe operaţiuni subversive ale ”războiului hibrid” menite să destabilizeze, să genereze haos şi uriaşe pierderi economice statelor din fostul lagăr socialist şi regimurilor democratice din miezul Europei. Desigur şi din Statele Unite ale Americii.
Cît despre prietenia lui Trump cu Putin, ea nu este deloc una simplă, oablă. E cu cîntec. Iar cîntecul îl puteţi auzi, vedea şi evalua dumneavoastră singuri din poza aceea în care cei doi îşi dau mîna înaintea discuţiilor oficiale. Un Trump adus din umeri, înclinat din spinare, cu o faţă umilă, pe care zîmbetul lui de serviciu nu poate ascunde că cerşeşte parcă ceva. Acesta este ”liderul lumii libere” aproape făcut preş la picioarele lui Putin, liderul lumii întuncate, revanşarde, hulpave şi arogante pînă la ceruri, cu pretenţii imperiale pe care le vrea imediat şi fără amendamente recunoscute şi respectate, în genunchi, de către toţi cei ce nu se pot măsura cu focoasele şi rachetele nucleare ale Rusiei. Şi, ca să nu credeţi că Trump este o excepţie, zilele acestea, reprezentantul său la reuniunea din inima Europei, unde aliaţii NATO evaluau situaţia din Ucraina şi măsurile de securitate care se impun imediat şi pe termen ceva mai lung, pentru menţinerea rezistenţei faţă de agresiunea Rusiei, ce mesaj credeţi că a dat? Statele Unite nu sunt mai deloc de acord cu atacurile declanşate de Ucraina asupra infrastructurii militare şi energetice din adîncimea teritoriului Rusiei. Le consideră ceva între ”inutil” şi ”dăunător”. Iar, ca poziţia sa şi a Administraţiei pe care o reprezintă să fie limpede, să nu încapă loc de echivoc, după ce a livrat mesajul respectiv, şi-a luat mapa şi a plecat de la reuniunea ce tocmai continua cu expunerea reprezentanului militar al Ucrainei, în care se oglindeau evaluările asupra eficienţei acestor atacuri în reducerea capacităţii de susţinere a agresiunii de către Rusia!!! Cu alte cuvinte, diplomaţia Administraţiei Trump, cînd e vorba de ”negrişorii din Europa” este de tip: ”my way or the highway”.
Doar că pe autostrada asta, America oblăduită de Trump şi de Administraţia sa, merge singură. Iar dacă nu singură, în orice caz nu împreună cu aliaţii ei naturali şi fideli din spaţiul euro-atlantic, ci cu ”noii prieteni”. Alde Putin şi gaşca!
Mai jos de atît, sincer, chiar nu cred că se poate.














































Opinia Cititorului
Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.